Accident teribil în raionul Călărași! Două microbuze s-au ciocnit frontal, iar mai mulți pasageri au avut de suferit în urma impactului
Embed:
Accident teribil în raionul Călărași! Două microbuze s-au ciocnit frontal, iar mai mulți pasageri au avut de suferit în urma impactului

Patru femei au ajuns, aseară, la spital, după ce două microbuze, în care se aflau, s-au tamponat violent în raionul Călărași. Cel mai mult au avut de suferit o minoră, în vârstă de zece ani, și o femeie de 35 de ani, care se aflau în microbuzul care a provocat accidentul. Acestea s-au ales cu traumatisme și sunt în stare gravă, dar stabilă.
Alte două femei, de 21 de ani și, respectiv, de 40 de ani, pasagere ale celuilalt vehicul, la fel, au fost internate la Spitalul Raional Călărași.

Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs după ce unul dintre cele două microbuze a încercat să ocolească un TIR, care staționa pe marginea drumului. Șoferul însă nu s-a asigurat și a intrat pe contrasens și a lovit celălalt microbuz. Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre vehicule a fost aruncat într-un șanț, iar autoturismele au fost făcute zob. Patru pasageri din cele două unități de transport au ajuns la spital. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție din Călărași, niciunul dintre cei doi șoferi nu era în stare de ebrietate. Acum, oamenii legii așteaptă rezultatele expertizelor medico-legale pentru a stabili ce pedeapsă riscă conducătorul auto care se face vinovat.

Tot în raionul Călărași, în satul Sipoteni, două mașini, care se deplasau pe un drum național, s-au ciocnit, aseară, după ce unul dintre șoferi a vrut să vireze la stânga. Acesta nu s-a asigurat că din direcția opusă venea un alt vehicul, așa că impactul a fost inevitabil. Primul automobil a ajuns în șanț, iar un minor, care se afla în mașină, a fost transportat la Spitalul Raional. Medicii ne-au spus că ne vor oferi mai târziu informații despre starea de sănătate a acestuia. În schimb, niciunul din cei doi șoferi nu a avut de suferit. Poliția urmează să stabilească cine se face vinovat de accident și ce pedeapsă riscă.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.