Alertă în Franța. Doi presupuși teroriști au fost reținuți în Marsilia
Embed:
Alertă în Franța. Doi presupuși teroriști au fost reținuți în Marsilia

Atmosferă tensionată în Franța. În ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, polițiștii au arestat doi bărbați, suspectați că ar fi pus la cale organizarea unui atac terorist.

Potrivit unor publicații locale, care citează surse din anchetă, atentatul ar fi urmat să aibă loc în ziua alegerilor. Alte surse afirmă că ținta radicaliștilor ar fi fost candidatul republican, Francois Fillon. 

"Ce pot să vă spun este că polițiștii au făcut o treabă bună. Au reușit să oprească doi indivizi, care acum vor apărea în fața instanței, iar noi vom afla motivele lor exacte", a declarat președintele Franței, Francois Hollande.

Potrivit autorităților franceze, bărbații s-au convertit recent la islam. În urma perchezițiilor efectuate în apartamentul lor din centru orașului Marsilia, polițiștii au descoperit arme și muniții.

În pragul alegerilor prezidențiale, forțele de ordine din Franța sunt în alertă. 50 de mii de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați pentru a asigura buna desfășurare a primului tur de scrutin, care va avea loc duminică. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.