Alertă în Turcia. Pe plajele din Turcia a fost depistat virusul Coxsackie
Embed:
Alertă în Turcia. Pe plajele din Turcia a fost depistat virusul Coxsackie

Cel puțin zece moldoveni care au fost recent la mare în Turcia s-ar fi adresat la medic cu simptome ale virusului Coxsackie. Potrivit unei agenții de turism din țara noastră, ei ar fi urmat tratamentul gratuit, în Turcia. Oficialii de la Chișinău susțin că niciun moldovean nu s-a dresat cu acest virus la medicii din țara noastră.

Potrivit reprezentanților agenției de turism, cei zece moldoveni s-au simțit rău, în timp ce se aflau în vacanță pe litoralul turcesc. Ei s-au adresat la medicii locali și ar fi urmat tratamentul din contul poliței de asigurare.

"Un sfat al nostru este că cei care se întorc din Turcia să treacă un mic control obișnuit. Din informațiile pe care le avem de la partenerii noștri se face tot posibilulul în hotele, în stațiuni ca să dezinfecteze toate locurile prin care se poate transmite această infecție", a spus directorul agenției de turism, Ion Curmei.

Reprezentanții Centrului Național de Sănătate Publică afirmă, însă, că până acum niciun moldovean nu s-a adresat la medicii noștri cu virusul Coxsackie.

"Nu se raportează separat infecția cauzată de virusul Coxsackie. Cazuri oficiale semnalate de autoritățile unei țări oarecare în acest caz Turcia, nu au fost declarate în adresa autorităților de sănătate din Republica Moldova", a comentat directorul adjunct CNSP, Nicolae Furtună.

Simptomele virusului Coxsackie sunt erupțiile cutanate, febra, amețeala sau durerile în gât, iar oamenii se pot infecta din nisipul de pe plajă sau de la o persoană bolnavă. Moldovenii care au zburat, astăzi, spre Turcia spun că s-au înarmat cu mai multe medicamente.

Potrivit unui comunicat al Ministerului turc al Sănătății, doar în luna iulie, peste 400 de persoane s-au îmbolnăvit după ce au contactat virus Coxsackie. Pentru a preveni alte îmbolnăviri, autoritățile turcești au dispus dezinfectarea plajelor din țară. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.