Andi Cristea: Asistența macrofinanciară pentru țara noastră va veni neîntârziat de la Uniunea Europeană
Embed:
Andi Cristea: Asistența macrofinanciară pentru țara noastră va veni neîntârziat de la Uniunea Europeană

Asistența macrofinanciară pentru țara noastră va veni neîntârziat de la Uniunea Europeană. Asigurările vin din partea copreședintelui Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova, Andi Cristea. Membrii comitetului au discutat ieri la Chișinău agenda europeană a țării noastre. În cadrul reuniunii, președintele Parlamentului, Andrian Candu a ținut să precizeze că prioritatea numărul unu a Parlamentului este implementarea Acordului de Asociere cu UE. 

"Vedem un progres. Este o notă pozitivă, dacă comparăm situația din 2017 cu momentul în care actualul Guvern a intrat și și-a început mandatul. Această amânare este una tehnică, se referă la procesul legislativ și această asistență macrofinanciară nu este întârziată", a declarat copreședintele Comitetului Parlamentar, Andi Cristea.

"Sunt bucuros că am realizat cel mai important lucru. Am reîntors încrederea partenerilor europeni fără de care nu putem să mergem înainte. Singura soluție de a ne mișca înainte, a schimba viața cetățenilor, a avea o economie cât de cât funcțională, un stat încare să funcționeze legea este Uniunea Europeană", a spus copreședintele Comitetului Parlamentar, Mihai Ghimpu.

Prioritatea numărul unu a Parlamentului este implementarea Acordului de Asociere, spune președintele Parlamentului, Andrian Candu. El a mai adăugat că au fost depuse eforturi pentru a ieși din criza politică, economică și cea de încredere. Autoritățile de la Chișinău au lansat mai multe reforme. Printre prioritățile Parlamentului și ale Guvernului se numără cea a justiției, a sistemului financiar-bancar, integritatea și lupta împotriva corupției. Provocările sunt, însă, mai multe, susține Candu. 

"Dacă vorbim de domeniul media, tot ce înseamnă propaganda și dezinformarea, trebuie să luptăm cu propaganda și dezinformarea în așa fel, încât noi singuri să ne decidem soarta. Tot ce este legat de schimbarea sistemului electoral, dar în cazul de față vreau să vă asigur, la fel ca și colegii din Parlamentul Republicii Moldova, importantă va fi expertiza Comisiei de la Veneția și până nu va fi expertiza, aici în Parlament lucrurile nu se vor desfășura într-o direcție sau în alta", a afirmat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Membrii Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova au semnat o declarație în care vin cu recomandări pentru Moldova, printre care lupta împotriva corupției la nivel înalt și crearea condițiilor favorabile pentru mediul de afaceri, reformarea justiției și transparentizarea proprietății mass media. Membrii comitetului se reunesc de două ori pe an. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.