Andrei Năstase va contesta decizia CEC privind deschiderea celor 42 de secții de votare în regiunea transnistreană
Embed:
Andrei Năstase va contesta decizia CEC privind deschiderea celor 42 de secții de votare în regiunea transnistreană

Candidatul la funcția de președinte desemnat de Platforma DA, Andrei Năstase, va contesta în instanța de judecată decizia CEC privind deschiderea celor 42 de secții de votare pentru cetățenii în regiunea transnistreană. În opinia lui Năstase, cifra este prea mare. Decizia i-a nemulțumit și pe reprezentanții altor partide politice.  În replică, președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a precizat că dacă deciziile instituției vor fi supuse controlului judiciar, CEC va oferi informații suplimentare.

Potrivit lui Andrei Năstase, decizia privind numărul secțiilor de votare pentru cetățenii din regiunea transnistreană este nejustificată, iar cifra ar fi exagerat de mare, așa că se va adresa cu o cerere la Curtea de Apel Chișinău.

"Noi ne referim întâi de toate la legalitatea deciziei și încercăm să reducem pe cât posibil de mult riscurile fraudării alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. Ne dorim ca voința liber exprimată de către cetățeni să nu fie afectată prin asemena tertipuri."

De cealaltă parte, șeful statului, Igor Dodon, care candidează pentru al doilea mandat de președinte, spune că declarațiile privind eventuala fraudare a scrutinului sunt nejustificate.

"Am văzut diferite declarații de pretinse falsificări, fraudări ale alegerilor. Noi nu vedem care este logica acestor declarații. Aceste declarații sunt lipsite de sens. Noi înțelegem că cineva probabil se obișnuiește cu gândul că va pierde aceste alegeri și încearcă deja la această etapă să vorbească despre fraudare."

Recent, și deputatul PAS Sergiu Litvinenco a scris pe pagina sa de facebook că hotărârea CEC de a deschide 42 de secții de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului este una abuzivă, arbitrară și creează premize pentru o fraudare masivă. Reprezentanții PAS sunt nemulțumiți și de faptul că în Federația Rusă vor fi deschise 17 secții de votare, mai multe decât în SUA sau Canada, unde s-ar afla un număr impunător de cetățeni moldoveni. Președintele CEC, Dorin Cimil, ne-a declarat că toate deciziile instituției sunt motivate de formula de calcul folosită pentru stabilirea numărului de secții. Anterior, și secretarul instituției, Maxim Lebedinschi, a declarat că, în opinia lui, politicienii discriminează cetățenii moldoveni în funcție de locul aflării acestora. Sâmbătă, Comisia Electorală Centrală a decis să deschidă 139 de secții de votare în afara țării, pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie. Cele mai multe secții de votare vor fi deschise în Italia, 30 la număr, iar în Federația Rusă vor fi deschise 17.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.