Apă potabilă la robinetele din Florești. 11 localități vor avea acces la apeduct până la sfârșitul anului viitor
Embed:
Apă potabilă la robinetele din Florești. 11 localități vor avea acces la apeduct până la sfârșitul anului viitor

Locuitorii din 11 sate din raionul Florești vor avea apă potabilă la robinete, până la sfârșitul anului viitor.

Un apeduct urmează să fie construit în satul Zăluceni, iar startul lucrărilor a fost dat astăzi. Proiectul este finanțat de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și proiectul ApaSan, susținut de Guvernele Elveției și Austriei.

Până la sfârșitul anului viitor, vor avea acces la apă potabilă de calitate 3.600 de familii din raionul Florești. Fiecare a contribuit cu câte 2.500 de lei pentru construcția apeductului. Locuitorii satului Zăluceni sunt bucuroși că, în curând, vor avea apă potabilă la robinete.

Construcția apeductului va costa 60 de milioane de lei. Aproape jumătate din sumă a fost alocată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, o parte din bani au fost oferiți în cadrul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova, iar restul sumei a fost contribuția beneficiarilor.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale afirmă că, după ce va fi încheiat, proiectul urmează să fie extins. 

"Asistăm astăzi la lansarea lucrărilor de construcție, dar sperăm până la sfârșitul anului 2018, partea aceasta a lucrărilor să fie finalizată și oamenii deja să beneficieze de apă. Dar nu este tot, acest proiect este cu posibilitate de a se extinde alte 11 localități", a spus șeful adjunct Direcție, Ministerul Agriculturii, Igor Mălai.

În prezent, din cele 74 de localități din raionul Florești, doar 32 sunt aprovizionate total cu apă potabilă.

"Noi vrem și tindem spre aprovizionarea cu apă a toate localitățile din raionul Florești. Dacă noi construim apeductele, noi trebuie să ne gândim și la sistemul de canalizare. În toate localitățile noastre", a menționat președintele raionului Florești, Ștefan Paniș.

Potrivit Biroului Național de Statistică, doar 41 la sută dintre localitățile din țară sunt dotate cu apeduct.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.