Apa, un lux pentru oamenii din satul Horodiște, raionul Călărași. Majoritatea fântânilor din localitate au secat
Embed:
Apa, un lux pentru oamenii din satul Horodiște, raionul Călărași. Majoritatea fântânilor din localitate au secat

Aproape jumătate din satele Moldovei nu sunt conectate încă la o rețea de apeduct, iar oamenii sunt nevoiți să care apă din fântâni, de la sute de metri distanță. În unele localități însă au secat și fântânile, așa că sătenilor nu le rămâne decât să meargă după apă în satele vecine. Cu această problemă se confruntă și locuitorii satului Horodiște din raionul Călărași. Deși în sat a fost deja instalat un apeduct, oamenii încă nu au apă potabilă în curte, întrucât mulți refuză să plătească pentru a fi conectați la țeavă.

"Majoritatea izvoarelor din Horodiște au secat încă acum câțiva ani. Apă mai este în doar câteva fântâni, iar localnicii nu au o alternativă. Acum trei ani, ei s-au adresat primăriei cu rugămintea de a fi ajutați să rezolve această problemă. Apeductul a fost construit în noiembrie anul trecut, însă nici până acum oamenii nu au apă de la robinet. Administrația locală nu are bani pentru a conecta casele la apeduct."


Astfel, oamenii continuă să care apă cu butoaiele de la distanță.

Dumitru spune că fântâna pe care o are în curte a secat demult. Pentru a face rost de apă, el este nevoit să parcurgă sute de metri. Acest lucru este o provocare pentru bărbat, întrucât se confruntă cu probleme locomotorii.


Pentru construcția apeductului au fost alocate 1,5 milioane de lei din bugetul de stat. Țevile au fost instalate, însă oamenii nu s-au conectat încă la ele. Și asta pentru că fiecare sătean trebuie să achite câte 2300 de lei.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.