Asasinarea lui Vlad Plahotniuc. Cine a fost cealaltă persoană care a comandat omorul
Asasinarea lui Vlad Plahotniuc. Cine a fost cealaltă persoană care a comandat omorul
Asasinarea lui Vlad Plahotniuc. Cine a fost cealaltă persoană care a comandat omorul

Procurorii din cadru procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au prezentat noi detalii despre evoluția urmării penale în dosarul care vizează tentativa eșuată de asasinare a lui Vlad Plahotniuc.

Potrivit procurorilor, în procesele verbale de audieri au fost confirmate anumite circumstanțe pe care le cunoșteam la etapa inițială. Totodată, a fost confirmat planul inițial, dar au apărut și elimente noi. 

"Am mai stabilit o persoană suspectă în privința cărora avem indicii că ar fi implicată în organizarea acestui atentat. Această persoană se află într-un penitenciar din Republica Moldova. În celula lui au fost identificat un telefon, iar în urma analizării mesajelor transmise s-a constatat că el grăbea săvârșirea omorului, fiind constrâns de sentința de condamnare care urma sa-i fie pronunțată în scurt timp", a declarat Procurorul.

Amintim că tentativa de asasinare a președintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a fost dejucată de către polițiștii și procurorii din țara noastră împreună cu organele de drept din Ucraina.

La sfârșitul lunii martie 2017, la Chișinău a venit un grup format din reprezentanții instituțiilor de drept din Ucraina, care au prezentat detalii despre pregătirea unui atentat asupra unui cetățean al Moldovei. Drept urmare, a fost format grupul de urmărire penală și autorizate măsuri speciale de investigații.

În nota informativă oferită de colegii din Ucraina se menționa că un cetățean ucrainean, cunoscut lider al lumii interlope, ar fi primit comanda de executare a unui cetățean al Republicii Moldova în schimbul sumei de 200 mii de dolari. Se cunoștea că jumătate din această sumă i-a fost deja plătită în calitate de avans. Poliția ucraineană a aflat că locația unde urmează să fie comis atentatul reprezintă un edificiu cu șapte etaje, în apropiere de care se află o grădiniță de copii, un cerc giratoriu și blocuri locative, însă nu se știa exact orașul sau regiunea unde s-ar afla acest imobil.

În țara noastră aceștia au contactat cu mai multe persoane de legătură, care aveau funcții strict stabilite în această grupare criminală. Executorii, care au pregătire militară, au aflat recent cine este ținta lor, dar și care este planul atentatului cu utilizarea armelor de foc. La Chișinău urmau să li se transmită arme, bani, tehnică specială de comunicare, elemente de camuflaj etc.

În timpul activităților operative, instituțiile de drept au luat măsuri sporite de precauție pentru a evita potențiale urmări grave ale atentatului pus la cale de gruparea criminală, operațiuni care au vizat inclusiv protejarea imobilelor aflate în zona vizată și a persoanelor. Operațiunea de reținere s-a decis să fie efectuată în data de 7 aprilie, după ce au fost obținute informații că eventualii comanditari ai asasinatului îi grăbesc pe executori.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.