Au ieșit de sub tipar primele buletine de vot pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie
Embed:
Au ieșit de sub tipar primele buletine de vot pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie

Forfotă mare la Tipografia Centrală din Capitală. Astăzi, a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile prezidențiale, destinate diasporei. Costul total al tirajului este de peste o sută de mii de lei. Procesul a fost monitorizat de conducerea Comisiei Electorale Centrale.



Buletinele vor avea o lungime de 236 mm, iar lățimea va fi de 140 mm. Primele buletine au fost minuțios verificate de specialiști, care s-au asigurat că acestea corespund cerințelor.


Potrivit președintelui Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, un buletin de vot costă 19 bani, iar tirajul total aproximativ 107 mii lei.


"Puțin s-a întârziat procedura din cauza că s-au imprimat semnele de siguranță. Calitatea este bună, chiar sunt mai bune decât în țările unde am fost observator și expert electoral. Dacă încercați să falsificați un buletin atunci nu veți reuși. "

Procesul de tipărire va dura câteva zile, iar vineri buletinele vor fi transmise Ministerului de Externe, care le va distribui către secțiile de votare de peste hotare. În cele 139 de secții de votare vor ajunge 556 de mii de buletine de vot, dintre care 467 600 în limba română și 88 400 în limba rusă. Buletinul de vot conține numele a opt candidați care luptă pentru fotoliul de președinte.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.