Banii, reținuți de pe conturile lui Luca Filat, vor fi transferați în Moldova de către autoritățile britanice
Embed:
Banii, reținuți de pe conturile lui Luca Filat, vor fi transferați în Moldova de către autoritățile britanice

Marea Britanie susține ambițiile autorităților de la Chișinău în lupta cu fenomenul corupției, motiv pentru care a susținut demersurile privind transferarea în Republica Moldova aproape jumătate de milion de lire sterline, echivalent al 11,5 milioane de lei. Banii au fost reținuți de pe conturile lui Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat. Declarația a fost făcută de Wendy Marton, ministrul britanic pentru Vecinătatea Europeană, după întrevederea cu președintele Maia Sandu, care a avut loc la Chișinău. 


"Guvernul susține ambițiile pentru implementarea reformelor, pentru lupta împotriva corupției și urmărirea finanțelor ilicite. Noi vom sprijini aceste obiective, de aceea am fost de acord să întoarcem 458 de mii de lire sterline, care au fost confiscate de la cetățeanul Republicii Moldova Luca Filat."

Banii vor fi utilizați pentru îngrijirea a 26 de mii de persoane cu dizabilități severe. O treime dintre acestea au nevoie de asistență permanentă.

"Instanțele londoneze au dispus reîntoarcere în Moldova a sumei confiscate de 458 de mii de lire sterline de la cetățeanul Luca Filat. Resursele financiare confiscate de la Luca Filat vor fi redirecționate către Agenția Națională de Asistență Socială din Moldova."

În cadrul unei emisiuni televizate, Vlad Filat a declarat că banii confiscați nu au nicio tangență cu Republica Moldova, iar pe seama acestui subiect s-au lansat prea multe speculații.

"Din păcate, doamna președinta cum face dânsa de foarte multe ori, mai puțin se informează și mai des se pronunță. Luca a explicat de unde sunt banii. Din suma asta totală care i-a fost confiscată, o parte mică din acești bani, nu a reușit să explice documental. Banii respectivi nu au nicio treabă cu Republica Moldova."

În februarie 2019, Luca Filat a fost forțat de autoritățile de la Londra să predea aproape jumătate de milion de lire sterline, deoarece nu ar fi putut demonstra sursa legitimă a banilor pe care-i deține.
Agenția Națională de Combatere a Criminalității Organizate din Marea Britanie a constatat că Luca Filat era întreținut din depozitele mari de peste hotare ale unor companii care au legătura cu tatăl său. Mai exact, Luca Filat a primit multiple plăți în numerar pe trei conturi, prin intermediul unui sistem informal de transfer bancar.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.