Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate
Embed:
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate.
Evenimentul a avut loc la o uzină de producere a utilajelor agricol.
Candidații la funcția de deputat au făcut mai multe promisiuni: să majoreze salariile medicilor și profesorilor, să ilumineze localitățile și să deschidă farmacii în fiecare sat.

"Țara noastră se confruntă cu multiple probleme social economice, a crescut și crește sărăcia, se închid școlile, se lichidează satele. Unica soluție este ca o echipă profesionistă să vină după 11 iulie cu soluții. "

Programul electoral al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este întitulat " Platforma de dezvoltare social-economică". Documentul conține propuneri de modernizare a șase sectoare: industrie, agricultură, infrastructură, educație, medicină și asistență socială.

"Vom utiliza un standard unic de salarizare prin introducerea salariului minim garantat. Vom majora salariile, prioritar, în următorii doi ani, în acele domenii ale sferei bugetare unde aceste salarii sunt foarte mici. "

Blocul propune ca salariile profesorilor să fie majorate cu 30% până în anul 2025, toți elevii din clasa I până într-a 9-a să beneficieze de prânzuri gratuite, persoanele cu pensii mici să primească ajutoare unice și să fie create 18 platforme industriale multifuncționale.

"Aceste propuneri nu au fost create prin intermediul internetului, nu au fost prescrise de la cineva, toate aceste propuneri sunt bazate pe viața reală pe care o avem în țara noastră. "

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a desemnat 102 candidați la funcția de deputat. Primii trei pe listă sunt Vladimir Voronin, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.