Campioanele moldovence Irina Rîngaci și Iulia Leorda, întâmpinate la Aeroport cu flori, fanfară și aplauze
Embed:
Campioanele moldovence Irina Rîngaci și Iulia Leorda, întâmpinate la Aeroport cu flori, fanfară și aplauze

Campioanele moldovence Irina Rîngaci și Iulia Leorda au revenit acasă, după competiția mondială pentru seniori, desfășurată la Oslo, Norvegia.
Luptătoarele au fost întâmpinate la Aeroport cu flori, fanfară și aplauze.


Irina Rîngaci are 20 de ani și a reușit o performanță fără precedent pentru sportul moldovenesc: ea a devenit prima luptătoare din Moldova care a obținut titlul de campioană mondială la lupte libere.

''Nu m-am gândit niciodată că voi devini campioană la o vârstă atât de fragedă, dar am tins spre o medalie în primii trei. Această medalie înseamnă un pas în față spre a lua cota de participare și o medalie olimpică la Paris în 2024. Am avut parte pentru prima dată de o astfel de întâlnire, iar emoțiile sunt foarte mari.''

Iar Iulia Leorda a obținut titlul de vicecampioană mondială la categoria de 53 de kilograme. Următorul ei scop este să se califice la competiția de la Paris din 2024.

'' Emoțiile sunt de nedescris pentru că, într-un final, această performanță este cea mai mare în cariera mea de sportiv. Voi analiza ce nu mi-a ajuns, ce trebuie corectat, pentru ca data viitoare să pot face față japonezei.''

Antrenorii confirmă că ambele luptătoare au avut antrenamente îndelungate și o pregătire dificilă pentru campionat, dar rezultatul a meritat.

''La noi în țară condițiile nu sunt atât de bune, chiar lasă de dorit și practic acest rezultat este unul obținut cu foarte mult chin. Noi putem să ne mândrim, pentru că fetele care ne-au adus medalii sunt originare, sunt moldovence curate, una de la Leova, alta din Sagaidac, Cimișlia.''

Revenite la Chișinău, cele două campioane moldovence au fost așteptate cu nerăbdare de familiile lor.

Mama Irinei Rîngaci povestește că tânăra campioană a preluat pasiunea pentru sport de la sora mai mare. Femeia mărturisește că a urmărit competiția la care a participat fiica sa cu mare încordare și cu multe emoții la final.

''De emoții, ne-au dat lacrimile. Ne-a sunat foarte multă lume, rude, săteni, de peste hotare. Irina e o fată sârguincioasă, a muncit foarte mult și are un caracter puternic.''

Campioanele au fost întâmpinate cu flori de către șeful-adjunct al Liceului republican cu profil sportiv, acolo unde sportivele au învățat și fac antrenamente.

''Nu am dormit vreo două zile. Au fost bucurie, lacrimi, fericire. Suntem foarte bucuroși, pentru că sunt medalii unice pentru Moldova.''

La competiția mondială de la Oslo, Norvegia, s-au înscris 800 de sportivi din peste 80 de țări.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.