Capitala ar putea avea un nou Plan Urbanistic. Proiectul este oferit sub formă de donație
Embed:
Capitala ar putea avea un nou Plan Urbanistic. Proiectul este oferit sub formă de donație

Municipiul Chișinău ar putea avea un nou Plan Urbanistic General, iar documentul urmează să fie elaborat gratuit de două companii, una din Federația Rusă și cealaltă din România. După mai bine de o oră de dezbateri, Consiliul Municipal Chișinău a dat undă verde Primăriei să accepte acest dar. Documentul, care prevede un plan de acțiuni în acest sens, a fost votat de către consilierii PSRM, PDM și cei din Partidul "Șor". Pe de altă parte, aleșii din PAS, Platforma DA și Partidul Liberal au criticat dur inițiativa, reclamând că acceptarea unor astfel de servicii gratuite contravine legii, iar proiectul deschide poarta pentru un haos imobiliar în Chișinău.

"Stimați consilieri, eu intervin și vă spun că nu ar trebui să ne jucăm. Planul Urbanistic Zonal este Biblia Chișinăului. Atât timp cât noi vom respecta cadrul legal, nu vom risca să fie contestat proiectul de decizie votat astăzi. "

"Noi acum am constatat că, printr-o decizie luată pe sub masă, interesele municipiului Chișinău sunt puse la îndoială, sunt tranzacționate cu milioane. În față sunt anumiți funcționari să le prezinte, iar alții, pe sub masă le-au negociat."

Într-o intervenție pe Facebook făcută după ședința CMC, consilierul PAS Vasile Grădinaru a declarat că în spatele intenției nobile privind elaborarea unui nou
Plan Urbanistic General ar sta interese meschine.

"Scopul lor principal este schimbarea regimului de înălțime a terenurilor. Asta înseamnă că dacă astăzi, lângă un bloc cu două nivele se permite doar un bloc cu două nivele, mâine s-ar putea ca, prin acest document, să fie un bloc de 12 etaje, 15 etaje."

Pe de altă parte, consilierii PSRM au declarat că proiectul este unul necesar pentru municipiul Chișinău.

" Hai să nu încercăm să blocăm acest subiect care este unul necesar pentru oraș. Este pe răspunderea primarului general și a arhitectului-șef al orașului, și a viceprimarului care au făcut acest proiect care este unul necesar pentru oraș. Încă o dată vă rog să supuneți votului proiectul."

Planul de acțiuni privind elaborarea Planului Urbanistic General al Capitalei a fost votat cu 26 de voturi.

"Constatăm o majoritate mafiotică în Consiliul Municipal: PSRM - PD - Șor. O majoritate mafiotică - Domnule Năstase, vă rugăm să vă abțineți de la populismul dumneavoastră ieftin, campania pentru prezidențiale încă nu a început."

Consilierii Platformei "DA" au anunțat că vor contesta decizia în instanță, dar vor sesiza și Procuratura Generală.

"Cunoaștem că în spatele acestei înțelegeri, în spatele acestei tranzacții sunt posturi în anumite instituții ale statului."

Planul Urbanistic General al municipiului Chișinău, care urmează să fie elaborat de cele două companii de la București și Moscova, va conține un set de norme și restricții, care vor reglementa autorizarea construcțiilor de imobile și străzi pe teritoriul Capitalei. CMC a desemnat Institutul Municipal de Proiectări „Chișinău – Proiect” drept coordonator al proiectului.

Consilierul liberal Veronica Herța a scris acum câteva zile pe Facebook că firma din România care s-a oferit să elaboreze Planul Urbanistic General ar avea interese ascunse. Potrivit ei, asociațiile neguvernamentale din țara vecină susțin că toate cele trei Planuri Urbanistce Zonale elaborate pentru București de respectivii, impun reglementări prin care se distrug unele cartiere de case și blocuri mici, fără a asigura o dezvoltare a infrastructurii complementare și urmăresc transformarea în spații construibile a unor zone de parcuri și păduri.

Reprezentanții companiei vizate nu au fost de găsit pentru a oferi o reacție. Anterior, arhitectul-șef al Capitalei, Svetlana Dogotaru, a dat asigurări că specialiștii companiior din România și Federația Rusă sunt profesioniști cu acte în regulă.

Actualul Plan Urbanistic General al municipiului Chișinău a fost aprobat în 2007, iar în 2015, Consiliul Municipal Chișinău a votat unanim pentru revizuirea documentului, pe motiv că nu ar mai fi fost actual. Până acum, nu au fost operate modificari. Inițiativa privind elaborarea unui nou PLan Urbanistic General aparține primarului Ion Ceban. Recent, edilul a acuzat consilierii municipali că tergiversează nejustificat proiectul care ar permite celor două firme să-și ofere gratuit serviciile, precizând că acceptarea donației scutește municipalitatea de cheltuieli în valoare de până la 30 de milioane de lei.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.