Cea mai mare promoție de arte marțiale mixte din lume, UFC, a debutat la CANAL 5
Embed:
Cea mai mare promoție de arte marțiale mixte din lume, UFC, a debutat la CANAL 5

Cea mai mare promoție de arte marțiale mixte din lume, UFC, debutează în această seară în Moldova la CANAL 5.
Incepand cu ora 23:00, cei mai buni luptători din lume vor face spectacol pe micile ecrane.
Alexandru Romanov care este unul dintre reprezentanții Moldovei în UFC, susține că difuzarea luptelor din "cușcă" la CANAL 5 este un pas uriaș spre popularizarea artelor marțiale mixte la noi în țară.

Ultimate Fighting Championship intră în casele moldovenilor din această seară. De la ora 23:00 până la 6:00 amatorii de arte marțiale mixte îi vor vedea la treaba pe cei mai buni luptători din lume în cadrul galelor UFC, dar și în emisiunilor tematice cum ar fi cele mai spectaculoase knock-out-uri, lupte memorabile din istoria promoției, dar și interviuri cu nume grele din UFC.

Connor Mcgregor, Israel Adesanya, Anderson Silva, Habib Nurmagomedov, Ion Cuțelaba sau "ursul" Alexandru Romanov sunt doar câțiva luptători din UFC care au devenit celebri în toată lumea prin prestația din octagon și din afara acestuia. Ultimul a debutat în "cușcă" în 2020 și are 2 victorii din tot atâtea lupte disputate. Alexandru Romanov este entuziasmat de faptul că postul CANAL 5 va transmite spectacolul din UFC.

" Este o veste foarte bună, deoarece cu cât mai multe instituții mass-media vor difuza luptele din UFC cu atât mai mulți oameni vor avea posibilitatea de a urmări acest spectacol. La noi în țară nu este prea dezvoltat segmentul de a achiziționare a drepturilor de a urmări luptele. E o veste uimitoare pentru toți amatorii de arte marțiale mixte de la noi."

Anterior, pentru a putea urmări, atât galele din UFC cât și emisiunile tematice produse de această promoție moldovenii trebuiau să achiziționeze mai multe pachete puse la dispoziție de difuzori. Acum, însă prin intermediul CANAL 5, amatorii artelor marțiale mixte pot avea acces la lumea UFC printr-o simplă butonare pe telecomandă

"Foarte mulți prieteni de-ai mei mă roagă să le trimit link-uri pe internet unde ar putea urmări o transmisiune gratis, iar eu consider că asta crează un disconfort pentru oameni. E un pas înainte faptul că CANAL 5 va difuza meciurile din UFC.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.