Cetățenii ruși nu vor mai putea zbura în America
Cetățenii ruși nu vor mai putea zbura în America
Cetățenii ruși nu vor mai putea zbura în America

Cetățenii ruși nu vor mai putea zbura în America.
Ambasada SUA la Moscova nu va mai oferi din data de 12 mai servicii consulare, cu excepția serviciilor de urgență pentru cetățenii SUA și acordarea vizelor cetățenilor ruși în situații excepționale.
Acest mesaj a fost publicat pe site-ul web al misiunii diplomatice.
Măsurile au fost anunțate după ce guvernul rus a interzis misiunii diplomatice să angajeze cetățeni ai Federației Ruse.

Astfel, personalul secției consulare din Moscova va fi redus cu 75% și nu vor mai fi prestate servicii precum: perfectarea vizelor, acordarea serviciilor notariale și serviciilor de schimbare a pașapoartelor. Menționăm, că, pe 23 aprilie, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret „Cu privire la aplicarea măsurilor de influență asupra acțiunilor neprietenoase ale statelor străine”.


Decretul interzice misiunilor diplomatice să angajeze cetățeni ruși. Ulterior, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a confirmat că Statelor Unite și Cehiei li se va interzice angajarea cetățenilor ruși în cadrul misiunilor diplomatice. Amintim că, în aprilie, președintele SUA, Joe Biden, a introdus noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza unui atac cibernetic și a încercării de a interveni în alegerile prezidențiale din 2020. Ulterior, Washingtonul și Moscova și-au expulzat reciproc diplomații.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.