Codul audiovizualului, criticat. Lebedinschi susține că modificările propuse de PAS vor duce la acapararea politică a CA
Embed:
Codul audiovizualului, criticat. Lebedinschi susține că modificările propuse de PAS vor duce la acapararea politică a CA

Spirite încinse în platoul emisiunii "În centrul atenției" de la Publika TV unde s-au discutat modificările propuse de majoritatea parlamentară la Codul Serviciilor Media Audiovizuale.
Fostul președinte al Comisiei parlamentare Cultură și mass-media, Adrian Lebedinschi susține că proiectul de lege, propus de majoritatea parlamentară, va duce la acapararea politică a Consiliului Audiovizualului și a Companiei "Teleradio-Moldova".
Mai mult, în opinia lui, noua componența CA, imediat după numire, va vota pentru închiderea câtorva posturi TV.
În replică, unul dintre autorii proiectului, deputatul PAS Virgil Pîslariuc a respins acuzațiile și a declarat că, de fapt, scopul modificărilor propuse este de a responsabiliza conducerea celor două instituții.
Totodată, el a recunoscut că proiectul va fi aprobat în prima lectură, fără dezbateri publice.

"Practic este acaparată Compania "Teleradio-Moldova" și Consiliul Audiovizualului. O să vedeți că imediat ce o să intre în vigoare aceste modificări, câteva posturi TV vor fi lipsite de licență."


În cadrul emisiunii "În centrul atenției", actualul vicepreședinte al Comisie Cultură a Parlamentului, Virgil Pîslariuc a spus că proiectul de lege va fi discutat cu societatea civilă și jurnaliștii înainte de a doua lectură.


"Noi ne asumăm politic, fiindcă până acum oricum Parlamentul este cel care îl numește, îi desemna și oricum el purta responsabilitatea politică. Acum noi spunem deschis - da, noi ne asumăm politic răspundere, noi nu ne ascundem.


"Dar este vorba despre mass-media. Era un concurs, Guvernul prezenta două candidaturi, din care noi făceam un concurs."


"Haideți despre concursuri... Noi am văzut cum se fac concursuri, noi am văzut asta în 2019."


"Noi vedem acum că ați anulat toate concursurile."


"Fiindcă decât să fie mimare unui concurs, cum s-a făcut în 2019, mai bine noi ne asumăm politic și purtăm răspunderea politică. Ceea ce noi introducem, noi introducem responsabilizare, pentru că acești funcționari nu răspundeau pentru ceea ce fac sau mai bine zis pentru ceea ce nu fac."

Inițiativa deputaților Partidului Acțiune și Solidaritatea a fost criticată dur de către unii jurnaliști. Angela Aramă, cea care este unul dintre autorii legislației audiovizuale din 2006 a declarat că ceea ce vrea să facă actuala putere cu "Teleradio-Moldova" este grotesc, inacceptabil și dincolo de orice limite de fațadă "democratică". Președintele Consiliului Audiovizualului, Ala Ursu-Antoci, a calificat acest proiect drept o catastrofă.
Conducerea Insituției Publice Compania "Teleradio-Moldova", care este singurul radiodifuzor public național, ne-a spus că deocamdată nu va comenta inițiativa PAS.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.