Comisia Electorală Centrală a stabilit plafonul cheltuielilor pentru alegerile locale care vor avea loc la Chișinău și Bălți
Embed:
Comisia Electorală Centrală a stabilit plafonul cheltuielilor pentru alegerile locale care vor avea loc la Chișinău și Bălți

Candidații la funcția de primar al municipiului Chișinău vor putea cheltui mai mulți bani în perioada electorală decât cei înscriși în cursa de la Bălți. Comisia Electorală Centrală a stabilit, astăzi, plafonul cheltuielilor pentru alegerile locale anticipate care vor avea loc în data de 20 mai.

Suma cheltuielilor pentru campania electorală a fost stabilită de CEC, în funcție de numărul de locuitori din fiecare localitate unde vor avea loc alegeri.

Astfel, candidații care aspiră la fotoliul de primar al Capitalei vor putea cheltui pentru promovare cel mult câte 18 milioane de lei, în timp ce candidații înscriși în cursa de la Bălți - doar câte trei milioane de lei.

Reprezentanții CEC au mai decis că partidele și blocurile electorale vor putea accesa credite fără dobândă în sumă de 25 de mii de lei. Pentru candidații independenți, împrumuturile nu vor depăși suma de cinci mii de lei.

Comisia a mai decis să fie create consilii electorale de circumscripție de nivelul doi pentru municipiile Bălți și Chișinău, care au la dispoziție trei zile pentru a-și alege conducerea.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.