Comuna Cucuruzeni a ieșit din beznă. În localitate a fost inaugurat un sistem de iluminat stradal modern de către Partidul ”Șor”
Embed:
Comuna Cucuruzeni a ieșit din beznă. În localitate a fost inaugurat un sistem de iluminat stradal modern de către Partidul ”Șor”

Peste 1700 de locuitori din cele două sate ale comunei Cucuruzeni, din raionul Orhei, se simt acum în siguranță pe timp de noapte, odată cu inaugurarea unui sistem de iluminat public modern. Localnicii  spun că străzile din Ocnița-Răzeși și Cucuruzeni nu au mai fost luminate încă din perioada sovietică. Proiectul face parte dintr-un program de îmbunătățire a infrastructurii rurale, implementat de Consiliul Raional Orhei.

"E tare bine, pentru că noi suntem deja bătrâni și atunci când venea ultimul autobuz și mergeai în deal, e foarte bine pentru noi și pentru tot satul, pentru că nu a fost de 30 de ani lumină."

"Este bine pentru noi pentru că suntem deja bătrâni. Mai ieșim seara cu nepoții, ne mai ducem la un vecin la nănași, la nepoți ne mai ducem și e tare bine pentru noi. Atâția ani nu a fost nimic, am trăit ca într-un tunel."

"Dacă era noroi și ne duceam cu cizme până la jumătate, ne duceam la grădiniță și era greu. Acum, chiar este o plăcere, noi până acum nu am avut, nu că de 30 de ani. De când există satul Cucuruzeni noi nu am avut lumină."

Potrivit primarului comunei Cucuruzeni, iluminarea străzilor din cele două localități va contribui la diminuarea numărului furturilor și altor infracțiuni.



"Comuna Cucuruzeni nu a mai văzut până acum astfel de proiecte voluminoase. A fost depus un efort foarte mare, cheltuieli enorme pentru această comună. Acest proiect nu dă locuitorului libera circulație pe drum, dar și va diminua furturile, ceea ce este important în ziua de azi."

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu susține că, prin astfel de proiecte, satele își vor recupera valoarea de altădată.

"Și iluminatul stradal și terenurile de joacă și asfaltul și tot ce facem noi aici în sat și în oraș este îndreptat către voi dragii noștri care reprezentați noua generație, tânăra generație. Tot efortul care l-au făcut părinții voștri și la rândul nostru noi, este îndreptat ca să oferim un viitor frumos aici acasă."

Potrivit unui comunicat plasat pe pagina web al Consiliului raionul Orhei, pentru implimentarea acestui proiect s-au cheltuit aproximativ 1,3 milioane de lei, bani alocați de autoritățile raionale, la inițiativa echipei Partidului "ȘOR".

"De azi înainte, oamenii din această comună nu vor mai trebui să meargă noaptea pe străzi întunecate și se vor simți în sfârșit în siguranță. Aprinderea luminii pe străzile din Cucuruzeni demonstrează un singur lucru, orice promisiune făcută de noi este îndeplinită."

În comuna Cucuruzeni este în derulare încă un proiect important. Este vorba despre renovarea integrală a clădirii gimnaziului din localitate. Valoarea acestor lucrări se ridică la aproximativ cinci milioane de lei. În comunicatul remis presei de către Consiliul Raional Orhei se mai menționează că, la inițiativa echipei Partidului "ȘOR", în comună au fost renovate anterior drumuri locale și au fost construite două terenuri de joacă pentru copii.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.