Crimă înfiorătoare în raionul Fălești. Un bărbat și-a incendiat locuința, iar fiica sa de nouă ani a murit
Embed:
Crimă înfiorătoare în raionul Fălești. Un bărbat și-a incendiat locuința, iar fiica sa de nouă ani a murit

Crimă înfiorătoare în satul Năvîrneț, raionul Fălești. Un bărbat de 47 de ani a dat foc locuinței în care se aflau mai mulți membri ai familiei. În urma tragediei, fiica sa de nouă ani a decedat, iar el a fost transportat la spitalul raional, în stare inconștientă.

Bărbatul a recurs la acest gest disperat după ce s-ar fi certat cu soția sa aflată la muncă în Italia, care l-ar fi anunțat că și-a găsit un alt partener. Cuplul mai are încă două fete, de 10 și 11 ani. 

Bărbatul, originar din Azerbaidjan, locuia împreună cu socrii, cumnatul și cele trei fete ale sale. Bunica fetelor povestește că a simțit noaptea trecută un miros puternic de benzină și a mers în odaia alăturată ca să vadă ce se întâmplă. Potrivit ei, bărbatul se afla în cameră împreună cu fiica lui mai mică și încerca să aprindă locuința. Pentru că femeia a vrut să intervină, acesta a încuiat ușa și a incendiat odaia. 

Ceilalți membri ai familiei au reușit să iasă din casă. Ei afirmă că, la un moment dat, bărbatul a ieșit din casă și a încercat să se sinucidă. Acesta avea în mâini o placă metalică subțire cu care și-ar fi provocat mai multe tăieturi. 

Vecinii au sunat la 112, iar la fața locului au venit pompierii, polițiștii și o ambulanță. Salvatorii au depistat corpul carbonizat al fetiței abia la ora șapte dimineața, după ce au stins flăcările. Bărbatul a fost transportat la Spitalul raional Fălești, în stare inconștientă. Sătenii spun că acesta a venit în localitate acum 11 ani, iar în ultima perioadă a devenit violent.

În urma incendiului, din casă au rămas doar pereții și câteva bucăți din acoperiș. Primarul localității susține că familia va beneficia de suport financiar pentru înmormântarea fetiței, dar și pentru a procura o locuință nouă.

Fetița va fi înmormântată mâine. Oamenii legii au inițiat un proces penal și urmează să stabiliească toate circumstanțele producerii tragediei. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.