Crimă la beție. Un tânăr a fost ucis de un amic de pahar la o aniversare
Embed:
Crimă la beție. Un tânăr a fost ucis de un amic de pahar la o aniversare

Aniversare cu final tragic. Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost ucis, iar un bărbat de 49 de ani - rănit, după ce au chefuit la o zi de naștere, împreună cu mai mulți amici. Tragedia a avut loc ieri, pe malul unui lac din orașul Orhei. Potrivit procurorilor, la chef au participat 11 persoane, care au consumat alcool în exces.

"În urma unui conflict apărut spontan între două persoane de gen masculin, unuia i-a fost cauzată o lovitură cu piatra în regiunea capului, după care câteva lovituri cu o vergea, tot în regiunea capului. A intervenit a treia persoană pentru a aplana situația, însă și aceasta a fost lovită din greșeală în regiunea feței", a spus procurorul Procuraturii raionului Orhei, Vasile Oanța.

În urma loviturilor primite, tânărul de 20 de ani, originar din satul Sirota, raionul Orhei, s-a stins pe loc. Bărbatul care a încercat să-l ajute a fost transportat la spital. El a scăpat cu răni ușoare și a fost externat în scurt timp.

Presupusul ucigaș are 21 de ani și este din orașul Orhei. El a fugit de la locul crimei, dar a fost reținut, în scurt timp, de polițiști pentru 72 de ore. Individul refuză să colaboreze cu anchetatorii. El este cercetat penal pentru omor intenționat și riscă până la 15 ani de pușcărie. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.