Crimă odioasă în Capitală. O adolescentă a fost omorâtă cu sânge rece de iubitul ei, la capătul unei crize de gelozie
Embed:
Crimă odioasă în Capitală. O adolescentă a fost omorâtă cu sânge rece de iubitul ei, la capătul unei crize de gelozie

Caz șocant în Capitală. O fată de 16 ani a fost omorâtă cu sânge rece, iar corpul neîsuflețit a fost lăsat să zacă timp de patru zile într-un apartament din cartierul Telecentru. Principalul suspect este iubitul adolescentei, care și-a recunoscut vina și spune că regretă fapta comisă. Tânărul, în vârstă de 18 ani, a povestit polițiștilor că într-o criză de gelozie a înjunghiat fata cu un cuțit de bucătărie. Victima s-a dovedit a fi o adolescentă dată dispărută încă acum câteva zile. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Minora locuia împreună cu sora și fratele ei, toți trei fiind în grija unei mătuși, întrucât mama lor este plecată peste hotare. Despre dispariția fetei a anunțat sora sa, încă acum câteva zile. Oamenii legii au început să investigheze cazul și l-au interogat pe iubitul adolescentei, cu care era într-o relație de mai bine de un an. Tânărul li s-a părut suspect polițiștilor, așa că au decis să percheziționeze apartamentul pe care acesta îl închiria. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că trupul neînsuflețit al fetei zăcea acolo de patru zile.

” Între aceștia a apărut o ceartă. Motivul a fost o scenă de gelozie apărută între ei doi. Respectiv în urma acestei scene de gelozii, băiatul a decis să comită această faptă. Fetița a fost înjunghiată în regiunea abdomenului. S-a constatat că era fetița care a dispărut din seara zilei de vineri. Deja s-au efectuat cercetările la fața locului și s-a ridicat arma, un cuțit de bucătărie”.

Oamenii legii afirmă că suspectul ar fi încercat să se sinucidă și chiar a lăsat un bilet de adio, însă a renunțat la această idee.

”Băiatul a încercat tot în seara de vineri când a comis fapta, să-și pună capăt zilelor cu ajutorul unei frânghii. A lăsat și un mesaj de adio, precum că vrea să trăiască toată viața cu fetița. În decursul acestor două zile, dumnealui nu s-a aflat în apartament, a umblat prin oraș. Acesta a fost reținut în apropierea casei, închiria apartamentul în care a fost găsită minora”.

Vecinii spun că pereții din holul blocului erau murdari de sânge, însă nu și-au imaginat că în clădire zace un cadavru.

”- La etajul șapte în general locuia cineva?
- Da, trăiește, dar așa problematicioamenii sunt acolo. Din cauza că erau bătăi, gen băuturi alcoolice. Probleme cu ei. De multe ori beau la balcon și era sfadă”.

”Dimineața m-a sunat o vecină și m-a întrebat că au scos o persoană în pericol. Poliția fotografia. Așa-i când îs străini și tineri. Amuș mai iau oleacă la măsea și se începe sfadă. Mai sunt așa. Se mai aude prin casa aceasta. La noi e cămin acesta, nu-i casă cu apartamente”.

”Eu am auzit despre asta, ieri noaptea poliția a bătut în ușă, dar eu nimic nu cunosc. Nu am auzit nimic. Suntem în șoc”.

”La etajul șapte sunt doar găzdași.
- V-a îngrozit ceea ce ați auzit?
- Da cui îi pare bine când o doamnă este moartă”.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în cadrul audierilor și-a recunoscut vina și a spus că regretă fapta comisă. Procurorii urmează să ceară 30 de zile de arest pe numele bănuitului. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă să-și petreacă tot restul vieții după gratii.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.