Crimă TERIFIANTĂ la Călărași! Un bărbat și-a ucis soția și fiicele, după care s-a sinucis
Embed:
Crimă TERIFIANTĂ la Călărași! Un bărbat și-a ucis soția și fiicele, după care s-a sinucis

Caz înfiorător în satul Hirova, din raionul Călărași. Un bărbat și-a ucis soția și copiii, după care și-a pus capăt zilelor. Corpurile neînsuflețite ale victimelor au fost descoperite, aseară, de către sora agresorului, în casa în care locuia familia.

Rudele presupun că individul ar fi recurs la acest gest din cauza geloziei, întrucât soția sa tocmai revenise de la muncă din Israel și intenționa să plece înapoi. Polițiștii spun că au găsit în casă un bilet de adio, în care bărbatul ar fi scris că "banii fac totul".

Potrivit poliției, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, și-ar fi asfixiat soția și cele două fiice de 4 și, respectiv, 12 ani în timp ce dormeau, după care s-a strangulat.

Medicii legiști presupun că oroarea ar fi avut loc în noaptea de marți spre miercuri. Tatăl femeii ucise spune că a așteptat cu nerăbdare revenirea fiicei sale acasă, dar așa și nu a mai apucat să o vadă.

"Nici nu am văzut-o. Doi ani de zile am așteptat-o. Și gata nu a mai dovedit să vină. Nu aveau probleme. De amu cine știe ce a fost la dânșii", a spus tatăl femeii ucise de soț, Constantin Roșca.

Diriginta fetei de 12 ani spune că eleva a lipsit de la ore două zile, însă nimeni nu și-a făcut griji, deoarece știau că i-a revenit mama din străinătate. Mai mult, profesoara afirmă că tatăl avea grijă de fiicele sale.

"Am întrebat colegii ce s-a întâmplat cu Natalia, ei au zis ca i-a venit mama din Israel. Era o fire închisă, însă eu mă străduiam să vorbesc cu ea, ducea lipsa mamei. Dar tatăl îngrijea", a zis profesoara Ana Purcel.

Vestea a șocat întreaga localitate.

Sătenii susțin că femeia a revenit în țară luni și că intenționa să plece înapoi în Israel, dar soțul ei era împotrivă.  

"Familia respectivă era o familie respectabilă. Niciodată nu era la evidență. Se presupune că această crimă a fost săvârșită de proprietarul casei din gelozie. A fost stabilit că a apărut o ceartă între ei că doamna urma să se întoarcă la muncă peste hotare în continuare, iar acesta nu-i permitea", a afirmat șeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.

Rudele bărbatului spun că acesta a amenințat în repetate rânduri că se va sinucide, dar nimeni nu l-a luat în serios.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.