Cronica lui Bogatu. 11.05.2019
Embed:
Cronica lui Bogatu. 11.05.2019

Două date și o victorie

Miercuri și joi a fost sărbătorită Ziua Victoriei în mai multe state europene. Marea Britanie, Franța, Slovacia, Cehia, Norvegia, Țările Baltice și unele regiuni din Germania au marcat înfrângerea Germaniei naziste la 8 mai, în celelalte țări evenimentul fusese celebrat la 9 mai. De unde această diferență? La 8 mai 1945, Vehrmachtul s-a predat aliaților, semnând încetarea ostilităților, iar Truman, Churchill și De Gaulle au anunțat oficial Victoria asupra Germaniei.

Stalin n-a fost de acord și i-a obligat pe nemți să semneze a doua zi, la 9 mai, prin feldmareșalul Keitel, capitularea în fața mareșalului sovietic Jukov. Diferența între viziunea sovietică și cea occidentală asupra sfârșitului  celui de-al Doilea Război Mondial o face nu atât data capitulării germane, cât modul în care este perceput acest eveniment. În Vest 9 mai este ziua împăcării și desprinderii de trecutul sângeros.

Pentru Rusia, 9 mai, dimpotrivă, rămâne  o apoteoză a militarismului și a nostalgiilor de sorginte imperialistă. Nu întâmplător, de ani buni liderii lumii nu mai vin la Moscova să sărbătorească victoria asupra nazismului, iar anul acesta Kremlinul, anticipând, pesemne, refuzul, nu a invitat conducătorii altor țări pe Piața Roșie, singurul oaspete străin fiind ex-președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev.

Cum a început războiul

De dragul adevărului, este bine să precizăm că vina pentru dezlănțuirea celui de-al Doilea Război Mondial o poartă nu doar Hitler, ci și Stalin, cel din urmă fiind aliatul celui dintâi în anii 1939-1941. Colaborarea strategică dintre Hitler și Stalin a atins punctul culminant în vara anului 1939, când Berlinul a oferit Moscovei un credit de 200 de milioane de mărci, iar URSS s-a angajat să crească livrările de petrol, metale neferoase și cereale pentru Germania.

La 23 august 1939, miniștrii de externe Molotov și Ribbentrop semnează la Moscova Pactul de neagresiune. În baza lui, ambele puteri au participat cot la cot la un război împotriva Poloniei, ștergând această țară de pe harta lumii. URSS a anexat țările baltice și Basarabia, iar  ziarele, radioul și chiar filmele artistice  sovietice incitau spiritele, pregătind populația pentru un mare război condus de Stalin. Prietenia dintre Hitler și Stalin s-a terminat la 22 iunie când Germania a atacat  mișelește URSS. Insist asupra acestor amănunte pentru a despărți grâul istoriei de neghina propagandei. Pentru a construi pacea e nevoie ca cel puțin de sărbători să nu mai zângănească armele. Este bine că la Chișinău începe să fie înțeles acest lucru.

La 9 mai 2019 s-a încercat o abordare europeană a Sărbătorii de  9 mai ca zi a păcii, concilierii și unității naționale. Au fost comemorați atât soldații Armatei Sovietice, cât și cei ai Armatei Române. În plus, în aceeași zi a fost consemnată și Ziua Europei care anterior era amânată cu o săptămână. O notă distonantă a fost marșul așa-zisului Regiment nemuritor, o acțiune militaristă cu iz revanșard care vine în contradicție cu spiritul european al sărbătorii. Unde mai pui că această manifestare e o invenție străină.

Regimentul nemuritor agită demonii războiului și nu-i decât o propagandă deșănțată.

O nouă eliberare?

E o amăgire nebună să te faci frate cu dracul până treci puntea. Andrei Năstase, pentru a se răzbuna pe Vlad Plahotniuc, este gata să repete în 2019 așa-zisa eliberare a Basarabiei din august 1944. Liderul Platformei DA mărturisește cu nonșalanță că ia în serios justiția rusă, că a ajuns să corespondeze cu anchetatorii de la Moscova care, precum se știe, i-au intentat câteva dosare penale liderului PDM.

Nicolae Federiuc, directorul canalului TV Vocea Basarabiei, consideră că Vlad Plahotniuc a devenit indezirabil la Moscova, iar serviciile speciale rusești încearcă să se răzbune pe acesta prin intermediul liderului PPDA, Andrei Năstase. Haideți să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Andrei Năstase  dacă la Chișinău ar trona justiția Basmannîi și oligarhia Kremlinului.

Unu. liderul Platformei DA nu ar putea organiza proteste, pentru că acestea în Rusia sunt permise doar cu voie de la Poliție, iar oponenții regimului ajung în pușcărie pentru manifestații neautorizate.

Doi. Andrei Năstase ar fi întemnițat în baza legii recente ce prevede judecarea persoanelor care  jignesc reprezentanții guvernării.

Trei. Andrei Năstase nu ar putea posta filme cu propriile sale declarații pentru simplul motiv că în Rusia internetul este cenzurat.

Patru. Andrei Năstase n-ar avea posibilitate să călătorească  peste hotare. Disidenților ruși le este adesea îngrădit dreptul de a pleca în străinătate. Iar dacă ar reuși totuși să plece, FSB-ul, după cum au arătat cazurile Litvinenko, Scripal și multe altele, are o mână lungă. Ce noroc că Andrei Năstase locuiește în Republica Moldova, nu-i așa?

În așteptarea unui guvern

România susține parcursul european al R. Moldova și așteaptă formarea unui nou Guvern la Chișinău. Ambasadorul român Daniel Ioniță, într-un interviu pentru Radio Chișinău, a confirmat că Bucureștiul are un punct de vedere similar cu cel al Washingtonului în ceea ce privește situația creată în Republica Moldova după alegerile parlamentare de la 24 februarie. Ca și SUA, România dorește instalarea unui guvern proeuropean la Chișinău.

Ambasadorul român bate șeaua să se priceapă iapa. El se adresează forțelor politice proeuropene, cum ar fi PAS și PPDA, dar care refuză crearea unei coaliții proeuropene, să dea dovadă de realism și să demareze negocieri în vederea formării unei majorități parlamentare care ar continua parcursul european al Republicii Moldova.

Un deceniu de aliere strategică

Și ministrul român de Externe, Theodor Meleșcanu, spune că doar opțiunea europeană poate aduce răspunsuri durabile la așteptările de prosperitate, de siguranță și stabilitate ale cetățenilor din Republica Moldova. Lista proiectelor europene care urmează să fie implementate în stânga Prutului este lungă, e nevoie doar de voință și luciditate politică la Chișinău.

Urmașii romanilor 

Marți, 7 mai a.c., secretarul de stat Victor Alexeev a participat la deschiderea Sesiunii științifice „Românii din sudul Dunării - Istorie și actualitate”, organizată de Academia Română și Societatea de Cultură Macedo-Română, la Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu din București. La eveniment au luat parte  acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ion Caramitru, președintele Societății de Cultură Macedo-Române, acad.

Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române.  Între timp, problemele aromânilor din sudul Dunării sunt pe cale să genereze un conflict politic între București și Belgrad. Serbia nu va putea deveni membră a UE atâta timp cât nu va recunoaște comunitatea românească din Timoc. Bucureștiul vrea ca Belgradul să se conformeze standardelor democratice occidentale în materie de respectare a drepturilor minorităților naționale.

Ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, cere Serbiei să recunoască vlahii drept o entitate etnică distinctă. Papa Inocențiu al III-lea spunea în 1204 despre ei că sunt urmașii romanilor. Serbia însă, ca și Grecia, de altfel, nu-i recunoaște  drept minoritate națională, supunându-i unui proces crud de asimilare.

Dispută româno-sârbă

Părintele Boian Alexandrovici fusese condamnat în Serbia pentru educație românească în mijlocul vlahilor și a fost achitat de CEDO. Minoritatea vlahilor din Timoc este asimilată pe toate căile, în special prin sârbizarea forțată a numelor. La ora actuală, Bucureștiul are șansa să facă dreptate comunității românești din Timoc, condiționând primirea Serbiei în UE de recunoașterea acesteia.

Nu va fi ușor, mai cu seamă că Belgradul este sprijinit de Germania care iată că dă dovadă de insensibilitate nu doar în chestiunea transnistreană, ci și în cea a românilor din Timoc. Bucureștiul are totuși puterea să reziste și să-și impună poziția.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.