Detalii șocante în cazul omorului fetiței de aproape doi ani în Chișinău. Ce spun rudele copilului ucis, dar și cele ale tinerei învinuite de crimă
Embed:
Detalii șocante în cazul omorului fetiței de aproape doi ani în Chișinău. Ce spun rudele copilului ucis, dar și cele ale tinerei învinuite de crimă

Detalii șocante au ieșit la iveală în cazul omorului fetiței de aproape doi ani, săvârșit la începutul acestei luni în Chișinău. Reporterii de la emisiunea "Vorbește Moldova" au discutat cu rudele copilului ucis cu bestialitate, dar și cu cele ale tinerei învinuite de crimă. În platoul emisiunii, sora suspectei a povestit că micuța era bătută și ținută flămândă de către mama sa, iar tânăra bănuită de crimă avea grijă de copilă din milă. Mama fetiței a refuzat să vină la emisiune pentru a răspunde acuzațiilor.

Crima care a șocat o țară întreagă a fost săvârșită acum o lună. Atunci, polițiștii din sectorul Ciocana au fost anunțați de o femeie că fetița sa a dispărut. Primul suspect a fost chiar bunicul copilei.

"(Polițiștii) mi-au spus că eu trebuie să știu unde e fata. Le-am spus că nu știu, că pun și capul pe trunchi că nu știu nimic. Apoi m-au întrebat dacă știu că voi fi arestat. Le-am spus că nu am pentru ce, pentru că nu știu nimic."

Suspiciunile au fost spulberate după ce polițiștii au discutat cu tânăra de 19 ani, în grija căreia fusese lăsată copila. Ea a recunoscut că a aruncat corpul neînsuflețit al copilei într-o fâșie forestieră din sectorul Ciocana. Înainte de asta, suspecta i s-a destăinuit surorii ei.

"Fetei i s-a făcut rău, avea frisoane, făcea spume la gură și își pierdea cunoștința. A pus copilul pe pernă. El mai răsufla. Apoi, sora mea și-a dat seama că fetița nu mai respiră. A îmbrăcat-o și a dus-o nu știu unde."

Sora suspectei mai afirmă că tânăra avea grijă de fetiță din milă, întrucât mama copilei obișnuia să consume alcool și uita de micuță.

"Ea (fetița) umbla mereu zgâriată, vânătă, murdară și avea burta foarte mare. În ultimul timp, copilul avea burta foarte mare și eu i-am spus mamei ei să o ducă la spital. Ea îi dădea fetei să bea băuturi alcoolice, o bătea pentru că plângea. Îi dădea glod să mănânce, ele mâncau amândouă glod, și ea, și copilul. "
În studioul emisiunii "Vorbește Moldova" au fost difuzate ultimele mesaje audio transmise de mama copilului către suspectă.

"Eu caroce am sunat la poliție, eu amuș dau numărul vostru pe fix vă sună pe voi, eu am spus cum este, am spus că am lăsat fata la tine că m-am dus la lucru tu așa să spui cum am vorbit eu bun? Vezi să fim într-un cuvînt că eu nu vreau să te bag nicăierea numai tu și cu Valerica sunteți cele mai bune prietene ale mele. Vrode am lăsat fata și 2 săptămâni la tine și nu s-a întâmplat, amuia de-amu o să găsească cine a pus la cale care și cum. "

Mama micuței a fost invitată în platoul emisiunii pentru a răspunde tuturor acuzațiilor, însă aceasta a refuzat. Tânăra a spus că nu este pregătită să vorbească despre moartea fiicei sale.

"În fiecare seară mă gîndesc la dânsa, în fiecare seară nu o pot lua de pe sufletul meu. Eu am mai lăsat-o la dânsa, am mai lăsat-o nu numai odată, vara asta de vreo 2 ori am lăsat-o la dânsa. Se comporta frumos îi făcea baie, o schimba o îmbraca o hrănea nu o bătea, se juca cu dînsa.

În cadrul emisiunii "Vorbește Moldova" au fost prezentate și secvențe din transmisiunile live efectuate de mama fetiței, la mai puțin de două săptămâni de la moartea copilului. În imagini se vede cum tânăra consumă băuturi alcoolice împreună cu mai mulți bărbați.


Bunicii micuței afirmă că s-au adresat autorităților locale din Pereni și au încercat să obțină tutela asupra copilului, însă primarul a refuzat.

"La noi primăria a spus că nu se poate de făcut nimic fără mamă. Ei au zis că nu pot încălca legea că nu putem face așa. Că fără tutelă nu ai dreptul . "

"Ea de toate avea, toate bunurile și la control a fost și la doctori. Asistență socială nu ma văzut niciodata murdar. Ei veneau pe neprins de veste și mă controlau tot timpul era toate celea."

De cealaltă parte, primarul localității spune că a avut suficiente motive pentru a-i refuza pe bunici.

"Nadejda trebuie sa se prezinte și să dea acordul pentru custodie. Când am ajuns deja copilul nu mai era acolo noi am întrebat-o pe bunica, unde se afla copilul minorul? si ea a spus ca a fost Nadejda și l-a luat și a plecat și nici ea nu cunoaște fiindcă nu-i răspunde la telefon "

Pentru omorul copilei de aproape doi ani ar putea răspunde două persoane - tânăra de 19 ani în grija căreia a fost lăsată fetița și iubitul ei. Ambii se află în arest și riscă ani grei de pușcărie. Suspecții își recunosc vina parțial. De asemenea, sunt anchetați și reprezentanții autorităților locale din satul Pereni, raionul Hîncești.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.