Două persoane din raionul Ialoveni au ajuns la spital cu multiple arsuri, după ce butelia de gaz care se afla într-o anexă a casei A EXPLODAT
Embed:
Două persoane din raionul Ialoveni au ajuns la spital cu multiple arsuri, după ce butelia de gaz care se afla într-o anexă a casei A EXPLODAT

Doi soți în vârstă de 63 și respectiv 65 de ani din satul Gangura, raionul Ialoveni au ajuns la Centrul republican de Leziuni Termice cu multiple arsuri, după ce butelia de gaz care se afla într-o anexă a casei a explodat. Potrivit poliției, oamenii legii au fost anunțați despre incident de către o rudă care se afla în acel moment în casa familiei.  

Vecinii spun că au auzit o bubuitură puternică, urmată de țipete. 

La fața locului au venit medicii, pompierii dar și polițiștii. 

"Deplasându-se la fața locului poliția a stabilit că butelia cu gaz care se afla într-o anexă a locuinței, fiind păstrată cu încălcarea normelor de siguranță și exploatare a explodat. Butelia nu era conectată la aragaz", a precizat, prin telefon, ofițerul de presă IP Ialoveni, Silvia Vetcu.

Potrivit medicilor, ambii pacienți au suferit arsuri ale feței și membrelor superioare. Femeia este în stare gravă, iar starea de sănătate a bărbatului este stabilă. Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii deflagrației.

La începutul lunii ianuarie, un bărbat de 37 de ani s-a ales cu arsuri după ce o butelie de gaz a explodat. Tragedia s-a produs în satul Copanca, raionul Căușeni.

Cel mai grav caz s-a produs în octombrie 2018. Atunci cinci oameni au murit după ce o butelie de gaz a explodat într-un bloc de locuit din sectorul Rîșcani al Capitalei.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.