Educația ca în veacul de apoi! În aproape o treime din școlile din Moldova, elevii sunt nevoiți să meargă la toaletele din curte
Embed:
Educația ca în veacul de apoi! În aproape o treime din școlile din Moldova, elevii sunt nevoiți să meargă la toaletele din curte

În Moldova, dreptul elevilor la sănătate este încălcat în multe dintre școlile din țară.
O confirmă statisticile rușinoase, care arată că 30 la sută dintre instituțiile de învățământ de la sate își trimit elevii la toaleta din curte, care este fără uși, fără apă și fără lumină.
Mai grav este că unele școli care au un grup sanitar în interior îl țin la cheie și îi deschid ușa doar în cazul unor controale sau doar pentru profesori.
Informațiile au fost scoase la iveală în cadrul unui studiu realizat de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

"Prin crăpăturile acestea. - Se uită băieții? - Da."

La doar 35 de kilometri de Capitală, în satul Cigîrleni, parcă ne-am întors în timp. Condițiile din toaleta școlii sunt demne de Evul Mediu.

"Toaleta din curtea școlii din Cirgîrleni nu întrunește nicio condiție minimă de igienă nemaivorbind de spațiu intim. Aici nu sunt uși, persistă un miros dificil de suportat, iar prin acoperiș suflă vântul. Este greu de imaginat cât de dificil le este copiilor să folosească acest grup sanitar în special iarna."

Scurgerea se face direct prin podea, iar de chiuvete sau apă nici nu poate fi vorba.

"Mirosul este foarte urât."

" - Cum ți-ai dori să arată toaleta de la școală? - Să fie uși, să nu fie așa frig să nu ne ducem afară prin frig."

Ca să ajungă la toaleta din curte, elevii trebuie să parcurgă în jur de 40 de metri.

"Noi suntem mai multe fete și trebuie să așteptăm rândul și uneori putem întârzia la lecție."

Pentru construcția unui bloc sanitar modern sunt necesare 200 de mii de lei. Directorul insituției susține că a cerut bani în nenumărate rânduri, dar consiliul raional nu i-a dat. Atunci când sunt rugați să aloce fonduri pentru construcția toaletei, găsesc mereu scuze, se plânge directorul.

"Nu-i doare inima de ceea ce se petrece în școlile rurale, mă doare că toți care au fost la guvernare și care sunt la conducere sunt proveniți din sate, chiar nu-i doare pe ei inima de situația în care se află copilul de sat?"

Din păcate, această școală nu este o excepție. În Moldova sunt 351 de instituții de învățământ care își trimit elevii la toaleta din curte. Avocatul poporului pentru drepturile copiilor, Maia Bănărescu, face un apel disperat către conducerea țării și cere respectarea standardelor minime de igienă în școli, recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Practica de a merge la astfel de toalete lasă sechele elevilor, afirmă Ombudsmanul.

"Vorbim de acea sănătate reproductivă sunt dispuși la diferite răceli și bolie ale aparatelor reproductive, băieții pot ajunge și la infertilitate și ei tot nu pot merge la toaletă, iar această abținere la necesitățile fiziologice duc la probleme serioase de sănătate."

Între timp, alte 649 de școli din țară au grupuri sanitare în interiorul clădirii. Printre ele se numără și instituția de învățământ din satul Răzeni, Ialoveni.

"Blocurile sanitare au fost renovate în cadrul proiectului finanțat de Ministerul Educației și a costat 9 milioane de lei."

În ciuda investițiilor colosale, mulți dintre elevi continuă să folosească din obișnuință toaleta din fundul curții, atunci când sunt aglomerate cele din interior.

"La moment să identificăm alte spații pentru blocuri sanitare nu avem de unde, pentru că așa a fost proiectată instituția."

Anul trecut, doar 18 școli din țară au beneficiat de investiții de la bugetul de stat în valoare totală de 5 milioane de lei pentru construcția toaletelor. O picătură în mare susțin specialiștii, care declară că în acest ritm abia în 15 ani am putea rezolva această problemă.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.