Epidemiologul Nicolae Gorcinschi a fost răpus de COVID-19, la vârsta de 78 de ani
Embed:
Epidemiologul Nicolae Gorcinschi a fost răpus de COVID-19, la vârsta de 78 de ani

Încă un medic din Moldova a fost răpus de noul coronavirus. Epidemiologul Nicolae Gorcinschi din Soroca a decedat ieri de COVID-19, la vârsta de 78 de ani.

Nicolae Gorcinschi a condus secția epidemiologică a Centrului de Sănătate Publică din Soroca. Acum șapte ani, a obținut categoria superioară de calificare în calitate de medic epidemiolog. Colegii îl caracterizează ca pe un profesionist, de o rară înțelepciune.
Este al 42-lea angajat medical decedat de coronavirus de la începutul pandemiei, în Moldova. Conform celui mai recent raport al Ministerului Sănătății, 6 446 de angajați medicali s-au infectat până acum cu SARS-CoV-2.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.