Expert în sănătate: Autoritățile neglijează în totalitate situația pandemică din țară
Embed:
Expert în sănătate: Autoritățile neglijează în totalitate situația pandemică din țară

Autoritățile neglijează în totalitate situația pandemică din țară.
Este opinia expertului internațional în sănătate publică, Ala Tocarciuc, care afirmă că trebuie să fie introduse imediat noi măsuri restrictive.
Tocarciuc a făcut aceste declarații după ce, ieri, în urma deciziei Curții Constituționale, starea de urgență a fost anulată.

În cadrul unor dezbateri, Ala Tocarciuc a spus că situația epidemiologică în țara noastră rămâne în continuare gravă, iar eforturile medicilor sunt zadarnice în lipsa unor măsuri restrictive.

„Medicii au încercat să construiască niște castele de nisip, pe cât s-a putut, societatea a ajutat, dar avem ce avem. Noi și acum suntem peste prag, avem peste 1300 de cazuri în două săptămâni, ceea ce înseamnă că noi ar trebui să fim în zonă roșie și deciziile ar trebui să fie respective, dar noi nu avem nici situație excepțională în sănătate, cel puțin. Adică, este neglijată în totalitate, după părerea mea, situația pandemică.”

Starea de urgență a fost anulată prin decizia Înaltei Curți chiar în ajunul sărbătorilor pascale, atunci când moldovenii obișnuiesc să se adune în grupuri pentru a sărbători sau pentru a merge la cimitir. Anterior, epidemiologul Ștefan Gheorghiță a menționat că cetățenii nu trebuie să se relaxeze de sărbători, așa cum riscurile epidemiologice încă persistă.

"Lumea nu ar trebui să se relaxeze. Înainte de sărbătorile de Paște putem să avem o creștere, dar putem să o avem și după sărbătorile Pascale. Această situație depinde de noi însuși."

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.