Familia Trump a găzduit concursul ouălor de Paști la Casa Albă
Embed:
Familia Trump a găzduit concursul ouălor de Paști la Casa Albă

Distracție mare la reședința președintelui american, unde 21 de mii de copii s-au adunat pentru tradiționala cursă cu ouă. Micuții au fost întâmpinați de familia Trump. Aceștia au avut parte de multe activități interesante și, desigur, ouă încondeiate.

Președintele american a ținut să le mulțumească micuților că au dat curs invitației.

"Vreau să vă mulțumesc tuturor. Ca popor, vom deveni mai puternici, mai mari și mai buni ca niciodată", a spus președintele SUA, Donald Trump.

Prima doamnă a Statelor Unite le-a citit copiilor povești. Melania Trump a ales o carte despre animăluțe.

"Îmi place foarte mult această carte. Povestea arată că, deși suntem diferiți, suntem cu toții la fel", a afirmat prima doamnă a SUA, Melania Trump.

Cursa cu ouă de la Casa Albă, "Easter Egg Roll", este organizată din anul 1878. Anul trecut, la eveniment au participat 35 de mii de copii.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.