Grădina Zoologică din Capitală are șase locatari noi. Patru rozătoare capibara și două lame sunt noile atracții
Embed:
Grădina Zoologică din Capitală are șase locatari noi. Patru rozătoare capibara și două lame sunt noile atracții

Grădina Zoologică din Capitală are șase locatari noi. Este vorba despre două lame și patru rozătoare capibara, care sunt cele mai mari din lume și ajung să cântărească până la 50 de kilograme. Colegii noștri de la Prima Oră au fost printre primii care au reușit să vadă noile atracții de la Zoo.

Rozătoarele Capibara au fost aduse din Târgu-Mureș, România, și, deocamdată, sunt ascunse de ochii vizitatorilor, până când se vor acomoda. 

"Patru exemplare de capibara, trei femei si un mascul. Acum sunt pui de anul trecut si au in jur de 20 de kilograme", a spus directorul adjunct al menajeriei din Capitală, Eugen Matveev.

Șoarecii uriași nu iubesc frigul, așa că, până la primăvară, vor sta în voliere speciale.

"Sunt animale iubitoare de caldura si clar pe timp de iarna le creem conditii, substrat, apa, caldura, iluminatii", a zis directorul adjunct al menajeriei din Capitală, Eugen Matveev.

Tot din România, doar că de la grădina zoologică din Brașov, au fost aduși și doi pui de lamă care sunt frate și soră.

"Acolo unde au fost, au fost un grup de animale mai mari, au fost voliere mai mari, oricum merge o perioada de adaptare, vor cunoaste colaboratorii care ii vor ingriji", a spus directorul adjunct al menajeriei din Capitală, Eugen Matveev.

În ultimii ani, la menajeria din Chișinău au fost aduse mai multe specii de animale, printre care leoparzi de zăpadă și canguri. Potrivit administrației grădinii zoologice, colecția s-ar putea îmbogăți și mai mult, însă menajeria nu are suficient spațiu și bani pentru a întreține animalele.

"Nu este o problema animalele, este o problema de a le crea conditii. Un animal costa 1.000 de lei, dar un volier 50 de mii, 100 de mii de lei", a afirmat directorul adjunct al menajeriei din Capitală, Eugen Matveev.

La menajeria din Capitală se găsesc peste 160 de specii de animale de pe toate continentele.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.