Igor Dodon: În Republica Moldova ar trebui să fie introdus votul electronic
Embed:
Igor Dodon: În Republica Moldova ar trebui să fie introdus votul electronic

Votul electronic ar trebui introdus în Republica Moldova. Declarația îi aparține șefului statului, Igor Dodon și a fost făcută în cadrul emisiunii "Președintele Răspunde". Potrivit lui Dodon, autoritățile trebuie să depună eforturi astfel încât la următoarele alegeri parlamentare sau prezidențiale, toți cetățenii moldoveni care se află peste hotare să aibă posibilitatea să voteze.

Totodată, Igor Dodon susține că pe perioada campaniei electorale nu va avea întrevederi oficiale și nu va înmâna diplome și distincții de stat. De asemenea, acesta nu va mai organiza ședințele trilaterale cu premierul și președintele Parlamentului, care au loc, tradițional, în fiecare zi de luni. Astfel, prin aceste acțiuni, potrivit președintelui, vor fi înlăturate suspiciunile cu privire la folosirea resurselor administrative în campania electorală.

Igor Dodon mai spune că nu se poate autosuspenda din funcție pe perioada campaniei electorale deoarece ar bloca procesul legislativ al țării. Totodată, potrivit lui Dodon în cei 29 de ani de independență, niciun președinte nu a plecat din funcție pe perioada campaniei.

Recent, Asociația Promolex a menționat că prin acțiunile sale președintele Dodon creează confuzie în societate, deoarece oamenii nu fac diferența între acțiunile ce țin de atribuțiile nemijlocite ale președintelui și cele cu tentă electorală. Astfel, instituția i-a sugerat președintelui ca pe perioada campaniei electorale să nu ofere distincții, ordine, medalii și să nu aibă întrevederi cu persoane oficiale.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.