Imagini ȘOCANTE din pușcăriile Rusiei. Deținuții sunt torturați și violați chiar de către gardieni
Embed:
Imagini ȘOCANTE din pușcăriile Rusiei. Deținuții sunt torturați și violați chiar de către gardieni

Închisorile din Rusia sunt întruchiparea iadului pe pământ. Deținuții sunt torturați și violați chiar de către gardieni. O organizație pentru Drepturile Omului din Rusia a intrat în posesia a mii de filmulețe care demonstrează abuzurile comise după gratii. Trei dintre clipuri au fost postate pe pagina de Youtube a ONG-ului. În unul dintre ele se vede cum un deținut care poartă doar chiloți este lovit cu violență.

Pe platforma Youtube au fost postate și câteva poze ale unui deținut care ar fi fost violat. Imaginile au fost surprinse în spitalul penitenciarului din Saratov, dar și din alte închisori din regiunile Belgorod și Kamceatka. La scurt timp după publicarea filmulețelor, administrația penitenciarelor a anunțat că l-a demis pe șeful închisorii din Saratov, împreună cu medicul-șef și alți trei angajați. Scandalul a ajuns și la Moscova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că dacă autenticitatea acestor imagini va fi confirmată, va urma o anchetă foarte serioasă. Responsabil de uriașa scurgere de informații este un fost deținut din penitenciarul din Saratov, care este specialist IT. El a reușit să obțină acces la aceste imagini, care erau stocate în serverele închisorii, într-o arhivă secretă a forțelor speciale.  Conducerea ONG-ului a anunțat că în următoarele săptămâni va publica noi clipuri. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.