În anul 2017 s-au produs 2.300 de accidente, în care 235 persoane și-au pierdut viața, iar alte 2.600 au fost rănite
Embed:
În anul 2017 s-au produs 2.300 de accidente, în care 235 persoane și-au pierdut viața, iar alte 2.600 au fost rănite

235 de oameni și-au pierdut viața, iar alți aproape 2.600 au fost răniți în accidente rutiere, produse în 11 luni ale anului trecut. Potrivit datelor Inspectoratului Național de Patrulare, numărul tragediilor de pe drumurile din țară a scăzut ușor, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.

Datele INP arată că o treime dintre accidentele rutiere care s-au produs în țara noastră pot fi calificate drept grave.

În 11 luni ale anului 2017, în țară au avut loc aproape 2.300 de accidente rutiere. Cele mai multe, 236 au fost înregistrate în municipiul Chișinău. În Găgăuzia s-au produs 64 de accidente, iar în Orhei - 55.

Potrivit statisticilor, cele mai multe tragedii pe șosea, aproape 380, s-au produs în zilele de vineri. Periculoase sunt considerate și zilele de luni și marți. Datele INP mai arată că, cel mai des, se produc accidente  în intervalul orelor 18:00 și 20:00. Între orele 16:00 și 18:00 au avut loc 286 de tragedii pe șosea, iar între orele 20:00 și 22:00 s-au produs 228 de accidente.

Potrivit polițiștilor, principalele cauze ale producerii accidentelor sunt imprudența șoferilor și neadaptarea vitezei la condițiile din trafic. Anul trecut, peste două sute de șoferi au rămas fără permis de conducere, iar mai mult de trei sute au fost amendați pentru că au încălcat regulile de circulație. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.