Încă un moldovean a fost răpit de separatiștii transnistreni
Embed:
Încă un moldovean a fost răpit de separatiștii transnistreni

Încă un cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de așa-zisele autorități din stânga Nistrului. Într-un comunicat al Guvernului se anunță că incidentul s-a produs în această dimineață, iar ulterior bărbatul a fost eliberat.


Potrivit comunicatului, bărbatul ar fi fost răpit chiar de pe podul care face legătura dintre localitățile Sănătăuca și Camenca, de pe ambele maluri ale Nistrului. Acesta locuiește în regiunea transnistreană și se îndrepta spre serviciu, în Sănătăuca, când a fost urcat cu forța într-un automobil de către angajații așa zisului minister de securitate de la Tiraspol. Delegația Republicii Moldova din Comisia Unificată de Control menționează că, în timp ce alte delegații ezită să condamne prezența și acțiunile ilegale în Zona de Securitate ale structurilor de forță subordonate Tiraspolului, aceste structuri își continuă cu impertinență abuzurile îndreptate asupra populației. Consilierul premierului, Boris Harea, a menționat că autoritățile de la Chișinău condamnă acest comportament provocator și sfidător la adresa securității statului și drepturilor omului din partea Tiraspolului.
Recent, alte patru persoane au fost răpite de către autoproclamatele autorități din stânga Nistrului. Două dintre ele au fost eliberate ulterior, iar despre ceilalți încă nu se cunoaște nimic. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, ei au fost acuzați de spionaj în favoarea Republicii Moldova. Aceastea au fost informațiile, la revedere.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.