Incendiu de proporții în piața de la Rezina. Pompierii din trei raioane au luptat cu flăcările
Embed:
Incendiu de proporții în piața de la Rezina. Pompierii din trei raioane au luptat cu flăcările

Incendiu de proporții în piața din orașul Rezina. Zeci de gherete au fost făcute scrum după ce una dintre ele a fost cuprinsă de flăcări, iar focul s-a extins pe aproape o treime din teritoriul pieței. Pompierii susțin că pagubele ar fi fost mai mici dacă în piață ar fi existat hidranți, iar intrarea ar fi fost mai accesibilă. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, preliminar, focul ar fi pornit de la un scurtcircuit sau de la o defecțiune a echipamentelor electrice.

Focul puternic a mistuit 63 de gherete în care se vindeau fructe, legume, pește sau haine. Disperați, comercianții spun că nu știu cum vor face față greutăților.

"E foarte greu de trecut peste asta. Atâta muncă, părinții sunt bolnavi, au probleme cu inima. Tata a pus teracota pe jos cu genunchii bolnavi. E o muncă foarte mare. "

"O să încercăm să reconstruim această gheretă. Sperăm să ne ajute Primăria, Guvernul."

" Care plângeau. Aveau mare stres, Doamne Ferește ce era. Țipau, vedeți că e muncă de o viață întreagă, arde și nu poți face nimic. Ultima bucățică de pâine. "

Imediat după izbucnirea incendiului, la fața locului s-au deplasat pompierii din Rezina. Aceștia au constatat că nu vor reuși să localizeze singuri focul și au solicitat ajutorul salvatorilor din raioanele Orhei și Șoldănești.

"Incendiul a fost de proporții și am avut o intervenție destul de grea. Căile e acces erau foarte îngreunate pentru autospeciale de intervenție la incendiu, o bună parte din hidranți erau amplasați în exteriorul pieței, ceea ce ne-a dus la incomodități de intervenție. "

"N-au putut să intre pentru că este foarte îngust peste tot."


Administratorul pieței afirmă însă contrariul.

"Acces este, camionul acesta care încarcă resturile este destul de mare și reușești să intri. Căi de acces este. "

Cât despre lipsa hidranților, atât administratorul pieței, cât și primarul orașului Rezina, dau vina pe consiliul orășenesc.

''Am adus consilierii la față, le-am lămurit situația, toți erau de acord. Când s-a ajuns la votare în consiliu, au votat împotrivă. Asta e situația. ''

"În 2018, am venit cu un proiect de decizie în ședința consiliului orășănesc care nu a fost votat. În imediata apropiere a pieței orășenești în trei părți avem hidranți, în intravelanul pieței nu avem. "

Reprezentanții consiliului orășenesc Rezina nu au fost de găsit pentru o reacție. Primarul orașului Rezina a precizat că, după ce vor fi evaluate pagubele, va cere ajutor financiar de la Guvern, pentru a acorda sprijin comercianților care au avut de suferit. Potrivit ofițerului de presă al Executivului, Marina Nani, Guvernul ar putea oferi ajutor financiar doar dacă consiliul orășenesc și cel raional nu vor identifica resursele financiare necesare. Am încercat să aflăm când ultima dată autoritățile au efectuat un control privind respectarea normelor de prevenire a incendiilor la piața din Rezina. Reprezentanții Agenției pentru supraveghere tehnică ne-au spus că, din 2018, atunci când a fost fondată instituția, nu au efectuat aici nicio verificare.

'' Controlul nu a fost planificat, deoarece planificarea controalelor se efectuează în baza criteriilor de risc. Criteriile de risc pentru obiectivul în cauza nu exista pericol de izbucnire a unui eventual incendiu. ''

Nici reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, instituție care până în 2018 efectua asemenea controale, nu a putut să ne spună când ultima dată s-au efectuat verificări în piața din Rezina. Inspectoratul de poliție Rezina anunță că așteaptă expertiza IGSU cu privire la cauzele incendiului și ulterior va decide dacă în acest caz va fi deschis un dosar penal.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.