Incendiu la o fermă din raionul Telenești. Pompierii au reușit să evacueze toate animalele
Embed:
Incendiu la o fermă din raionul Telenești. Pompierii au reușit să evacueze toate animalele

O fermă de vite din satul Ghiliceni, raionul Telenești, a fost cuprinsă, ieri, de flăcări. Din fericire, pompierii au intervenit la timp și au evacuat cele 250 de animale. Astfel, nicio vită nu a avut de suferit. 

Potrivit Serviciului Situațiilor Excepționale, incendiul a izbucnit în jurul orei 15, într-un hambar în care erau păstrate nutrețurile. Pompierii, cu două autospeciale, au luptat cu focul timp de trei ore.

Ei au reușit să salveze peste 2.500 de stoguri de fân. Focul a mistuit doar 20 de stoguri.

Specialiștii presupun că flăcările au izbucnit în urma unor lucrări de sudare. 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.