Început de an școlar cu flori și emoții! Mii de copii din țară au pășit pentru prima dată pragul școlii
Embed:
Început de an școlar cu flori și emoții! Mii de copii din țară au pășit pentru prima dată pragul școlii

În toate școlile din țară a răsunat, în această dimineață, primul sunet de clopoțel. A fost o zi plină de emoții, mai ales pentru cei 35 de mii de copii care au pășit pentru prima dată pragul instituțiilor de învățământ. Elevii au participat la tradiționalul careu de întâi septembrie, apoi au făcut cunoștință cu cei care le vor fi dascăli în următorii ani. 

Cei 84 de elevii din clasa întâi de la liceul "Alexei Mateevici" din orașul Cricova au trăit emoții de nedescris în această dimineață.

Micuții au fost încurajați de elevii din clasa a 12-a, care le-au înmânat o cheiță a cunoștințelor. Copiii au cântat și au recitat poezii.

"Deținând această cheie ve-ți putea pătrunde în cele mai păzite locuri ale vieții."

După ceremonia solemnă, toți copiii au asistat la lecția de dirigenție și au primit în dar câte un Abecedar.

Elevii spun că au așteptat cu nerăbdare să meargă la școală.

O să am prieteni noi, o să merg la școală în fiecare zi. Îmi plac litere, povești.

Eu m-am simțit fericită că o să învăț lucruri noi, multe. O să îmi fac și prieteni noi.

Mi-a plăcut de colegi, colegii sunt de la mine de la grădiniță, profesoara acum mii cunoscută.

A fost o zi plină de emoții și pentru elevii din clasa a 5-a, care au pășit prima dată pragul liceului Gaudeamus din Chișinău.

"Este un liceu nou, o școală nouă și doresc într-un fel să cunosc lucruri noi. Sunt emoții foarte deosebite"

"Sunt prima dată pe treptele acestei școli și am avut emoții de bucurie pentru că îmi văd pentru prima dată toți colegii de școală la un loc"

Copiii au venit la liceu însoțiți de părinți.

"Așteptăm rezultate bune, așteptăm să fim mândri cum am fost și până acum. Am fost mici nu știam pe ce drum mergem, dar au trecut anii"

La Liceul Teoretic Gaudeamus, în acest an, au fost înmatriculați în clasa a 5-a 180 de copii. În total, peste 960 de elevi își fac studiile în acest liceu.

"Prima zi de școală este o zi deosebită atât pentru elevi, cadre didactice cât și pentru părinți fiindcă este o mobilizare totală pentru un nou an școlar. Un an unde trebuie să conjugăm eforturile toți împreună pentru a realiza succes pentru copii noștri", a declarat Zinaida Gangan, directorul Liceului Teoretic Gaudeamus.

Și în această instituție de învățământ, după careu, elevii au participat la lecția de dirigenție, care, în acest an a fost dedicată celebrului scriitor Ion Druță. Și asta pentru că maestrul a împlinit astăzi 90 de ani.

"A scris într-un mod atât de frumos și atât de deosebit despre viața de la țară, despre naturalețea acelor timpuri și naturalețea oamenilor de atunci".

"A fost crescut într-o familie de țărani și a promovat dragostea de țară, dragostea de familie prin operele sale, ceea ce este important să studiem și noi".

"A abordat unele teme despre patrie. Chiar dacă este în afara țării sale, el a rămas un patriot".

Aproximativ 325 de mii de elevi au mers în acest an la școală, cu aproximativ 20 mii mai puțini decât în anul precedent. În clasa întâi, însă, au mers cu aproape două mii mai mulți copii.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.