Infecții periculoase. Medicii au depistat trei cazuri de leptospiroză
Embed:
Infecții periculoase. Medicii au depistat trei cazuri de leptospiroză

Cinci cazuri de infecții extrem de periculoase au fost înregistrate în țară în ultima lună. Doi oameni sau îmbolnăvit  de tula-remie, iar trei de lepto-spiroză. Doi dintre pacienți s-au infectat în timpul pescuitului. Ambii au ajuns la spital, dintre care unul în stare extrem de gravă. Medicii spun că ambele boli duc la deces în cazul în care nu sunt tratate la timp.  

Cei doi bărbați au mers la pescuit în data de întîi august, iar peste câteva zile s-au simțit rău. Ambii  au acuzat slăbiciuni, febră, dureri în articulații și frisoane. Vasile Jaulea în vârstă de 53 de ani a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase Toma Ciorbă din Capitală, iar acum starea lui de sănătate este satisfăcătoare. 

În pofida celor întâmplate, bărbatul spune că nu va renunța la pescuit.

Prietenul său în vârstă de 38 de ani este internat în stare gravă în secția de reanimare a aceluiași spital. Acesta s-a adresat la medic abia peste zece zile de la incident.

"O adresare foarte tardivă și sunt foarte multe consecințe deja. La pacientul acesta grav sunt atacate cel puțin patru organe. Este insuficiența hepatică, ficatul, insuficiența renală, este icter și sindrom hemoragic. Acum avem un pronostic rezervat", a afirmat șeful secției Spitalul "Toma Ciorbă", Galina Chiriacov.

Potrivit specialiștilor de la Centrul de Sănătate Publică, infecțiile se transmit de la animalele contaminate și pot fi fatale în cazul în care nu le tratăm la timp.

"Sursa de infecție sunt în primul rând rozătoarele. Dar și animalele domestice cum ar fi bovinele, porcinele, caninenele. Prin ce transmit, prin urină. Acest microb poate pătrunde în organismul omului în primul rând prin piele. Atunci când sunt răni, sau diferite zgârâieturi", a comentat medicul-șef adjunct Centrul de Sănătate Publică, Olga Volcovschi.

Potrivit Centrul Național de Sănătate Publică, două cazuri de tulamerie, o altă boală infecțioasă periculoasă, au fost depistate la un vânător și un pescar din raionul Cahul. 

 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.