Ion Chicu a criticat dur opoziția parlamentară. Premierul îi numește iresponsabili pe deputați
Embed:
Ion Chicu a criticat dur opoziția parlamentară. Premierul îi numește iresponsabili pe deputați

Premierul Ion Chicu vine cu acuzații dure la adresa unor deputați din opoziție. Acesta i-a numit iresponsabili după ce Parlamentul a respins proiectul care le-ar fi permis veteranilor să beneficieze de asigurare medicală gratuită. Chicu a precizat că, dacă va fi nevoie, se va adresa la Curtea Constituțională.

Proiectul inițial propus de Guvern prevedea ca doar veteranii de război care NU muncesc să beneficieze de poliță de asigurare medicală gratuită. Documentul a fost votat în prima lectură la începutul lunii iulie. Ulterior, deputatul Platformei DA, Stela Macari, a propus un amendament potrivit căruia și veteranii care muncesc, dar și cei fără un loc de muncă să beneficieze de această facilitate. Proiectul a fost votat în lectura a doua la mijlocul lunii iulie. Cu toate astea, deputații au constatat că documentul este contrar Constituției și au decis să-l supună votului în lectură finală, deja fără amendamentul deputatului Stela Macari. Documentul nu acumulat însă numărul necesar de voturi.

"Amendamentul care a fost propus de doamna Macari nu face altceva decât să distorsioneze sistemul medical, sistemul de asigurări medicale. Noi trebuie să anulăm votul pe care l-am votat în ședința precedentă. 50 de voturi nu este suficient, nu a acumulat numărul necesar de voturi raportul comisie și noi am respins totalmente acest proiect de lege. Am pus cruce pe el."

După ce au anulat votul în lectura a doua pentru acest proiect, deputații au remis documentul spre reexaminare în comisiile parlamentare. În cadrul unei conferințe de presă, Stela Macari a declarat că deputații au încălcat regulamentul Parlamentului.

"Am asistat cu toții la violarea directă a votului în Parlament. După ce acest proiect de lege a fost votat în lectură finală exact în formula din luna iulie. Este clar că acest precedent a deschis cutia pandorei fiindcă orice deputat ar putea pretinde revizuirea unui vot acordat anterior."

Premierul Ion Chicu o acuză pe Stela Macari de populism și spune că anume ea a blocat proiectul de lege.

"A ieșit o populistă cu un amendament care a anulat practic propunerea de a scuti veteranii care nu sunt angajați. Au decis să extindă pentru toți scutirea de asigurarea medicală. Populismul maxim a ajuns la aceea că vineri iar s-a votat împotriva logicii, împotriva bunului simț."

Contactată de postul nostru de televiziune, Stela Macari a declarat că Platforma DA va insista și în continuare pe amendamentul propus și l-a îndemnat pe prim-ministrul Ion Chicu să nu divizeze veteranii. Proiectul de lege prevedea și majorarea de până la 500 de lei a alocației lunare pentru veterani și văduvele de război.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.