Ion Chicu propune măsuri pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova
Embed:
Ion Chicu propune măsuri pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei condus de fostul premier, Ion Chicu propune să fie reduse cotele și numărul impozitelor și taxelor plătite de către persoanele fizice și juridice.
Fostul premier afirmă că facilitățile fiscale urmează a fi aplicate pentru businessul mic, tehnologiile informaționale și economia verde, dar și pentru susținerea creării locurilor noi de muncă destinate tinerilor și moldovenilor reveniți de peste hotare.
De asemenea, formațiunea propune comasarea ministerului Economiei și Infrastructurii și celui al Finanțelor într-o singură instituție.
Astfel, politicile economice și bugetar-fiscale ale statului vor fi mai eficiente și vor asigura o creștere economică semnificativă, susține Chicu.
Potrivit acestuia, până în prezent cele două instituții au avut o colaborare slabă.
De asemenea, Chicu propune ca mecanismul de subvenționare acordat agenților economici în perioada pandemiei să fie extins și implementat chiar și după depășirea crizei.







 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.