Maia Sandu se dezice de propriile declarații din campania electorală, unde promitea un preț mai convenabil pentru gaze
Embed:
Maia Sandu se dezice de propriile declarații din campania electorală, unde promitea un preț mai convenabil pentru gaze

Maia Sandu s-a răzgândit. Dacă în campania electorală pentru prezidențiale din 2020 ea le spunea alegătorilor că Republica Moldova are nevoie de un lider care ar obține un preț mai convenabil pentru gaze, acum Sandu întreabă jurnaliștii unde au mai văzut aceștia șefi de stat care să se implice în astfel de negocieri. Totodată, președintele susține că în contractul semnat recent cu Gazprom nu sunt incluse clauze secrete și susține că documentul ar trebui să fie făcut public. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, care a durat aproape două ore.

Președintele țării, Maia Sandu, susține că implicarea sa în negocierea unui acord între Moldovagaz și concernul rus Gazprom nu era necesară.


"Gazprom este o întreprindere comercială. Unde ați văzut dumneavoastră ca un șef de stat să se implice în afacerile dintre doi agenți economici. Repet conform legii aceste lucruri se rezolvă la nivel de întreprinderi. Apare o problemă de securitate energetică la nivel de țară se implică Guvernul care are atribuții în acest sens ".


Totuși în toamna anului 2020, atunci când Maia Sandu se afla în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, ea le spunea alegătorilor că un șef de stat trebuie să se implice activ în negocierile cu Gazprom pentru a obține un preț cât mai mic pentru gaze.


"Pentru gazul de la Gazprom noi plătim 170 și ceva. Unde este contribuția și unde este prietenia lui Igor Dodon cu Federația Rusă ca se ne ajute pe noi ca cetățeni, pentru că pe noi asta ne interesează, care este beneficiul pentru oameni? Da, noi vrem gaze naturale mai ieftine, asta este normal să vrem și vrem conducători care pot să obțină acest lucru".


Maia Sandu mai declară că contractul dintre Moldovagaz și Gazprom ar trebui făcut public.


"Cred că acest contract trebuie făcut public pentru că este de interes național. Vă invit și pe dumneavoastră să investigați cum am putea contesta caracterul confidențial al acestui contract".


Totodată, șeful statului asigură cetățenii că în contractul semnat cu Gazprom nu există clauze secrete. Mai mult, președintele Sandu a confirmat că Veaceslav Negruța, care o consiliază pe segmentul economic, ar putea face parte din consiliul de administrație al Moldova Gaz.


"Nu avem încă acceptul nu este clar dacă îl vor accepta sau nu, dar cred că este o decizie bună pentru că în această situație dificilă avem nevoie în consiliu din partea APP de un om. Ne dorim să avem oameni acolo care înțeleg ce se întâmplă și care ne informează despre deciziile care se iau".


În alt context, Maia Sandu a confirmat informația potrivit căreia, începând cu 2022 cetățenii Republicii Moldova vor plăti o taxă în valoare de șapte euro pentru intrare în spațiul Schengen.


"Este vorba despre o taxă care este impusă nu doar moldovenilor, dar și cetățenilor SUA și celor din Australia și din afara Uniunii Europene. Este o decizie pe care nu putem să o influențăm e treaba UE".


În cadrul conferinței de presă, șeful statului, Maia Sandu, a fost întrebat și despre cazul grațierii femeii cu cinci copii, condamnată la închisoare pentru că nu a restituit un împrumut de 8 mii de euro.


"Atunci când a ajuns dosarul la mine pe masă aceste detalii despre faptul că femeia are cinci copii nu au fost prezente acolo, eu când am semnat nu am știut despre situația ei familială am aflat din ceea ce ați prezentat dumneavoastră în presă, uneori mai bine intenționat, alteori mai puțin bine intenționat".


Femeia va fi invitată încă o dată la președinție săptămâna viitoare.


"Sancțiunea pentru această femeie nu a fost una corectă din start: Să se dea șase ani de închisoare și dincolo vedem hoți de miliarde. Va mai fi un interviu săptămâna viitoare la comisia de grațiere."


Maia Sandu a fost întrebată și de ce vila prezidențială de la Condrița nu și-a găsit încă o utilitate după aproape un an de mandat. Anterior Sandu a spus că aceasta ar putea fi oferită ca spațiu de activitate pentru oamenii de cultură.


"Punerea în aplicare a acestor idei ar presupune niște investiții acolo, de exemplu sistemul de canalizare trebuie schimbat înainte să aducem niște oameni acolo niște oameni de cultură care să poată să folosească această clădire".


În cadrul conferinței de presă, Maia Sandu s-a referit și la situația postului public de televiziune Moldova 1. Potrivit președintelui, acesta trebuia să revină sub control parlamentar, deoarece nici până acum nu ar fi fost independent. Potrivit ei, acum compania Teleradio Moldova are o șansă de a deveni independentă și un BBC al Moldovei.


 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.