"Mărțișor"-ul contrastelor
Embed:
"Mărțișor"-ul contrastelor

"Mărțișor"-ul contrastelor. Asta promit organizatorii tradiționalului Festival Internațional de Muzică "Mărțișor" care a ajuns la cea de-a 50-a ediție. În premieră, în acest an, publicul va fi delectat cu piese de diferite genuri. Astfel, stilurile populare și clasice vor fi combinate cu cele moderne, cum ar fi rockul și jazz-ul. Pe scenă vor evolua cunoscuți interpreți printre care Ștefan Bănică Junior din România și cântărețul de operă și muzică pop din Italia, Alessandro Safina.

La Filarmonica Națională repetițiile pentru concertul de deschidere a festivalului "Mărțișor" sunt pe ultima sută de metri. I-am surprins în scenă și pe soții Costi și Corina Burlacu.

Organizatorii promit că ediția din acest an va fi una a contrastelor.

"Momentul distinct al acestui festival este varietatea de genuri pe care o abordăm în acest an, mă bucur să vă spun că vom avea o gamă extraordinar de largă de la jazz, folk și mix-urile și fusion-urile între ele, pana la muzica clasică", a menționat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Cântărețul de operă, Mihai Munteanu spune că este printre puținii care a participat practic la toate edițiile festivalului. El nu a ezitat să facă și glume.

La eveniment vor participa cunoscuți interpreți din 11 țări,printre aceștia se numără Ștefan Bănică Junior din România, dar și cântărețul italian de operă și muzică pop, Alessandro Safina.

De asemenea, iubitorii de jazz vor avea parte de un concert inedit al renumitei orchestre a lui Oleg Lunstrem din Rusia.

Spectacolele vor avea loc la Sala cu Orgă, Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici" și Palatul Național "Nicolae Sulac". Concomitent, vor fi organizate concerte și alte 17 reprezentații în mai multe raioane din țară. Prețul unui bilet, variază între 50 și 400 de lei.

Sursa Foto: ziarulnational.md

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.