Micul business, pus pe brânci de pandemie. Unii antreprenori din Moldova au început să-și distribuie produsele gratuit
Embed:
Micul business, pus pe brânci de pandemie. Unii antreprenori din Moldova au început să-și distribuie produsele gratuit

Criza provocată de pandemia de COVID-19 a afectat grav întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră. Potrivit Băncii Mondiale, anul trecut, vânzările anuale au scăzut cu mai mult de jumătate, iar peste 20 la sută dintre companiile din Moldova se confruntă cu dificultăți financiare. Ajunși la disperare, unii antreprenori au început să-și distribuie produsele gratuit.

"Din cauza crizei pandemice, unii antreprenori moldoveni au rămas la propriu fără niciun ban în buzunar. Potrivit Băncii Mondiale, în Moldova, cel puțin 2% dintre companii au fost nevoite să-și sisteze activitatea. Experții economici spun însă că această cifră ar putea crește la 16% până la sfârșitul acestui an. "

Maxim Liulenov din Taraclia a lucrat în străinătate timp de zece ani, după care s-a întors acasă și a deschis o fermă de păsări în orașul de baștină. Din cauza pandemiei, la întreprindere au rămas doar trei angajați din 15. În lipsa unei piețe de desfacere, dar a cumpărătorilor, Maxim a ieșit pe străzile din Taraclia și a împărțit gratuit 10.000 de pui trecătorilor.

"Oamenii au fost șocați. La început, au crezut că este un fel de truc, cum așa, gratuit, acest lucru nu poate fi. Ceva trebuie să fie la mijloc. Și când primul, al doilea au început să primească pui - noutatea a fost transmisă de la om la om, oamenii au stat la coadă, deși am încercat să menținem o distanță.


În cel mai recent raport al Ministerului Economiei și Infrastructurii, este menționat că agricultura și comerțul interior de mărfuri cu ridicata și cu amănuntul au suferit cel mai mult din cauza crizei pandemice. Cu toate acestea, reprezentanții instituției nu s-a grăbit să sprijine întreprinderile mici și mijlocii. Abia în acest an, ministerul intenționează să lanseze un program de sprijin financiar, bugetul căreia este de 5 milioane de lei.


Când va fi însă lansat acest program, reprezentanții instituției nu ne-au putut spune. De cealaltă parte, unii experți spun că micii întreprinzători nu trebuie să mizeze pe ajutorul statului, dar să se reorienteze spre alte piețe și să-și revizuiască bugetele.

Dacă acest lucru va continua, să spunem cu aceleași greșeli, este posibil ca în 6-7 ani să ieșim din criză. Dacă continuăm să mergem într-o direcție greșită, s-ar putea să afecteze Republica Moldova timp de decenii.

Potrivit Băncii Mondiale, până acum, doar trei la sută dintre companiile din Moldova au primit deja ajutor de la stat.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.