Moldovenii vaccinați ar putea câștiga săptămânal premii în valoare de 2 milioane de lei din partea Loteriei Naționale
Embed:
Moldovenii vaccinați ar putea câștiga săptămânal premii în valoare de 2 milioane de lei din partea Loteriei Naționale

Două milioane de lei pentru cei vaccinați!
O astfel de propunere a fost înaintată Ministerului Sănătății de către partenerul privat al "Loteriei Naționale a Moldovei" în domeniul jocurilor de noroc și pariurilor sportive.
Compania este gata să organizeze în fiecare săptămână loterie pentru persoanele care se vaccinează.
Ideea a fost lansată acum două săptămâni, dar autoritățile încă nu au răspuns dacă sunt sau nu de acord cu ea.


Loteriile săptămânale cu premii bănești pentru vaccinați au scopul să promoveze imunizarea antiCOVID în Moldova. Astfel de proiecte se desfășoară cu succes în Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și, din 1 octombrie, în România. Directorul companiei precizează că pentru a implementa inițiativa e necesar acordul Ministerului Sănătății.


"Compania noastră, partener privat în domeniul loteriei și pariurilor sportive, s-a adresat oficial Ministerului Sănătății din Republica Moldova cu o propunere de a organiza o întrevedere, pentru a elabora un mecanism, potrivit căruia, cu susținerea noastră financiară, vom acorda un buget de două milioane de lei pentru a organiza o loterie pentru persoanele care se vor vaccina. Considerăm că în prezent aceasta este problema principală."

Am expediat o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a afla la ce etapă este examinarea acestei inițiative. Purtătorul de cuvânt Diana Blănaru ne-a răspuns că solicitarea urmează să fie analizată.

Rata de vaccinare împotriva COVID-19 este de 20% în Republica Moldova. Planul național de imunizare prevede atingerea unei rate de 70% până la sfârșitul lunii noiembrie.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.