Noi decizii CNESP: Din 15 octombrie, moldovenii vor putea descărca online certificatul COVID-19
Embed:
Noi decizii CNESP: Din 15 octombrie, moldovenii vor putea descărca online certificatul COVID-19

Certificatul de vaccinare eliberat de Moldova va arată de astăzi exact ca cel european.
În plus, din 15 octombrie, în baza de date a moldovenilor vaccinați va fi adăugată informația privind testele efectuate la COVID-19.
Guvernul anunță că a fost lansată și posibilitatea de verificare a certificatului de vaccinare în localuri, iar în cazul în care acesta va fi fals, reprezentanții cafenelelor sau a restaurantelor vor putea chema poliția.


Angajații din HORECA vor putea verifica autenticitatea certificatelor prezentate la intrare de vizitatori pe siteul certificate-covid.gov.md. În cazul în care acesta va fi fals, va fi chemată poliția. Făptașii riscă dosar penal, iar legislația prevede amendă de până la 32 500 de lei sau până la doi ani de închisoare pentru această ilegalitate. Pe de altă parte, aplicația lansată de Guvern nu poate verifica dacă vizitatorul a cumpărat certificatul de vaccinare și nu și-a administrat serul anti-COVID. Site-ul va permite și verificarea testelor PCR sau antigen.


Cât despre recunoașterea oficială a certificatului de vaccinare în Europa, responsabilii spun că sunt în așteptarea răspunsului oficial al Uniunii Europene. Aceștia au depus o solicitare repetată după ce au creat baza de date privind testele COVID-19, ceea ce este obligatoriu pentru green pas.



"Oricum, certificatele emise de Republica Moldova sunt acceptabile de unele țări europene, chiar dacă nu sunt în formatul european. Sunt acceptabile atunci când moldovenii călătoresc peste hotare."


Responsabilii anunță că moldovenii care s-au vaccinat în statele europene își pot valida certificatul de vaccinare în țara noastră prin introducerea datelor personale pe site-ul de bază.



"Se verifică nu doar certificatele emise de centrele de testare sau de vaccinare din Moldova, dar și certificatele de vaccinare emise de România sau alte state europene."


Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății Svetlana Nicolaescu ne-a spus că pentru crearea bazei de date în Moldova nu a fost cheltuit niciun leu.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.