Normele ortografice ale limbii române. Elevii învață să scrie corect
Embed:
Normele ortografice ale limbii române. Elevii învață să scrie corect

Denumirile orașelor, localităților și străzilor nu vor fi modificate, după semnarea ordinului Ministrului Educației privind aplicarea noilor norme ortografice. Potrivit întreprinderii "Cadastru", modificările necesită prea mulți bani.

Și responsabilii de la Starea Civilă spun că actele de identitate nu vor fi modificate, deoarece procedura este prea complicată. Pe de altă parte, profesorii promit să fie indulgenți în acest an cu elevii care vor continua să scrie cu "î" din "i" și cuvântul "sînt" în loc de "sunt".

"Nu cred că va fi complicat, trei reguli trebuie să țină minte, la început de cuvânt, la sfârșit de cuvânt și în corpul cuvântului avem aceste excepții", a spus învățătoarea, Maria Buruiană.

Copii susțin că este foarte important ca toți elevii să învețe aceeași regulă.

"Eu cred că perioada de adaptare trebuie să fie scurtă nu vor fi pedepsiți, se va insista până când va găsi profesorul de cuviință", a menționat profesoara de limba și litereratura română, Natalia Revenco.

Documentul semnat de ministrul Educației prevede că toate manualele, materialele didactice și alte resurse educaționale vor fi tipărite cu normele ortografice de rigoare. Reprezentanții editurilor spun, însă, că regula nu se va răsfrânge și asupra textelor de autor.

"Noi avem cărți care sunt și cu "î" din "i", adică în moment când scriitorul are un principiu. De exemplu în perioada lui Ceaușescu, Mihai Ursachi, scriitor român scria după ortografia interbelică", a afirmat directorul de editură, Gheorghe Erizanu.

Ordinul privind noile norme ortografice ale limbii române a fost semnat de Corina Fusu în baza deciziei Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare al Academiei de Științe a Moldovei.

Sursa Foto: cum-se-scrie.ro

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.