O nouă rundă de dezbateri. Proiectul privind votul uninominal, discutat
Embed:
O nouă rundă de dezbateri. Proiectul privind votul uninominal, discutat

Cetățenii vor avea dreptul să-l lipsească pe un deputat de mandat în trei cazuri: dacă acesta nu respectă interesele comunității, dacă nu-și respectă atribuțiile de serviciu și în cazul în care încalcă normele morale și etice. Acesta este unul dintre subiectele dezbaterilor publice privind introducerea votului uninominal, organizate astăzi la Parlament. 

Retragerea mandatului unui demnitar prin referendum nu este o noutate pentru Moldova, susține Sergiu Sîrbu, unul dintre autorii proiectului privind introducerea votului uninominal. Constituția prevede astfel de proceduri pentru președintele țării, primari și bașcanul Găgăuziei. În ceea ce privește mandatul unui deputat, potrivit legislației, acesta poate fi ridicat forțat. Doar că nu de către cetățenii care l-au ales, dar de către ceilalți deputați.

"Oare este corect ca deputații să-l demită pe alt deputat, iar poporul care l-a ales să nu aibă această posibilitate, ca fiind suveranul puterii? Există o mare problemă și o mare rezervă a cetățenilor atunci când nu-și văd cu lunile, cu anii nu-și văd deputații în teritoriu", a afirmat deputatul PDM, Sergiu Sîrbu.

"Cine l-a delegat pe acest reprezentant în forul suprem al țării: poporul ori președintele de partid? Poporul ori pilele?", a comentat analistul politic, Victor Gurău.

"Sistemul actual este depășit. Partidele vând locuri pe listă, apoivând funcții, apoi cei care vând funcții scot banii prin popor prin corupție și alte metode. În special, liderii de partide se tem că nu vor actorii cei mai importanți cum sunt astăzi. Dar ce facem cu poporul, cu cei 80% care doresc schimbarea modului de a alege deputații", a spus comentatorul politic, Roman Mihăieș.

"Dar trebuie de precizată exact procedura. Să nu se întâmple așa că CEC-ul anunță rezultatele alegerilor, iar a doua zi partidul care a pierdut să înceapă procedura de retragere a mandatului deputatului", a comentat reprezentantul Biroului Relații Interetnice, Piotr Donțov.

Unii lideri de partide extraparlamentare nu sunt de acord cu votul uninominal. 

"Partidele trebuie să decidă foarte clar pe cine mandatează și să aibă grijă ce fac cu cei care compromit mandatele. Un deputat este deputat în integralitatea reprezentativă și nu doar reprezintă statul, circumscripția, strada, mahala unde a fost ales sau pe unde l-a promovat partidul", a declarat președintele PNL, Vitalia Pavlicenco.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a precizat că proiectul nu va fi supus dezbaterilor în plenul Parlamentul, până nu va fi analizat fiecare punct cu experții, reprezentanți ai instituțiilor statului și societatea civilă.

"Voturile necesare le avem, dar nu ne grăbim să mergem cu votul în plenul Parlamentului până nu finalizăm și dezbaterile și nu vom aproba în lectură finală proiectul de lege până nu vom avea decizia sau avizul Curții Constituționale", a specificat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Referendumul va putea fi inițiat dacă își vor pune semnăturile cel puțin o treime din numărul de cetățeni din circumscripția respectivă. Decizia de organizare a plebiscitului va fi luată de instanța de judecată care va verifica dacă au fost respectate toate procedurile și dacă semnăturile sunt valide.

După asta, Comisia Electorală Centrală va stabili data referendumului care nu poate avea loc în primul și ultimul an de mandat al deputatului vizat. Parlamentarul va fi demis dacă pentru aceasta vor vota mai mult de jumătate din numărul alegătorilor din circumscripție, dar nu mai puțini decât l-au ales. 

 

 

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.