O zi cu mortul în beci. O familie din Căușeni a ținut ore în șir în curtea casei, corpul neînsuflețit a unui bărbat, din lipsă de bani pentru legiști
Embed:
O zi cu mortul în beci. O familie din Căușeni a ținut ore în șir în curtea casei, corpul neînsuflețit a unui bărbat, din lipsă de bani pentru legiști

Rudele unui bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Căușeni, care a fost găsit, ieri, fără suflare, în beciul casei, au stat aproape o zi cu mortul în curte, pentru că nu aveau bani să-l ducă la morgă. Familia defunctului, una social vulnerabilă, spune că a fost obligată de oamenii legii să transporte cadavrul la Chișinău, pentru o expertiză medico-legală, deși le-au explicat că nu au bani. În cele din urmă, o parte din costuri a fost acoperită de către Primarie. După aproape 12 ore, corpul neînsuflețit al bărbatului, care a stat tot acest timp în beci, a fost transportat în Capitală.

Potrivit rudelor, bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor în beciul casei. Unul dintre cei șase nepoți ai acestuia l-a găsit fără suflare, ieri, aproape de ora 12.00.

"Băiețelul l-a găsit și a venit și mi-a spus în casă că bunelul e în beci. Eu am venit repede și el era deja rece și a venit poliția și s-a uitat la el și l-a lăsat și s-a dus."

Oamenii legii, care au venit la fața locului, le-au cerut rudelor să transporte cadavrul la Chișinău, pentru a fi supus expertizei medico-legale. Fiica defunctului susține că polițiștii i-au amenințat cu dosare penale, dacă vor înmormânta bărbatul făra a efectua toate procedurile legale.

"Ei au venit, au pozat și nici nu au pus mâna pe el. L-au lăsat așa. Șase copii intrau acolo în beci și îl vedeau. El o zi întreagă a stat în beci. Eu ieri am fost la poliție și le lămuresc că nu are el de unde, are șase copii, nu are un bănuț să-și hrănească copiii. Ei așa au zis, e tatăl tău, du-te și împrumută și dă banii și îngroapă-l."

Potrivit familiei defunctului, polițiștii din Căușeni le-ar fi spus că transportarea cadavrului la morgă este o procedură obligatorie, chiar și în caz de suicid.

" - Negați faptul că poliția le-a spus că dacă nu duceți cadavrul la Chișinău, va fi deschis dosar penal?
- În nici un caz nu puteau fi așa discuții deoarece în cazurile famiilor social vulnerabile, deja dumnealor se adresează către administrația publică locală care intervin și ajută pentru transportarea acestor cadavre."

Pentru că nu aveau banii necesari pentru a duce cadavrul la Chișinău, rudele defunctului au stat aproape o zi cu mortul în beci. Aseară, în jurul 22.00, acesta a fost dus la morgă.

"Numai 800 de lei au dat. Ne-au zis că mai mult nu avem că primarul a dat din buzunarul lui. Azi ne ducem și o să vedem deja ce și cum acolo. O să trebuiească să achităm frigiderul sau ce o să trebuiască.

Viceprimarul orașului Căușeni, Sergiu Babin, spune că din cauza birocrației, a fost nevoit, împreună cu primarul, să scoată bani din propriul buzunar.

"Primăria nu poate rămâne indiferentă față de asemenea caz. Am achitat turul așa cum ați menționat dvs. 800 de lei. Am discutat perosnal cu transportatorul și cu fiul victimei despre faptul că la return ei se mai pot adresa la noi cu o cerere de susținere."

Potrivit oamenilor legii, victima nu a lăsat niciun bilet de adio. Fiul defunctului susține că tatăl său consuma alcool și, deseori, avea tulburări de comportament și ar mai fi încercat anterior să-și pună capăt zilelor.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.