Pericol de inundații la nordul țării. Nivelul apei în râul Prut a crescut alarmant, iar autoritățile au evacuat deja mai multe familii din zona de risc
Embed:
Pericol de inundații la nordul țării. Nivelul apei în râul Prut a crescut alarmant, iar autoritățile au evacuat deja mai multe familii din zona de risc

Pericol de inundații la nordul țării. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 24 de familii din satele Criva, Drepcăuți și Lipcani, din raionul Briceni, au fost evacuate înainte ca apa să le ajungă în case, la un nivel periculos. Majoritatea oamenilor s-au adăpostit pe la rude. Potrivit meteorologilor, dezastrul este cauzat de precipitațiile abundente din Ucraina și România, ceea ce a dus la creșterea nivelului apei în Prut, pe sectorul Criva-Costești-Stânca. Totodată, după  ploile de după prânz, de la Nordul țării, nivelul apei în râu a mai crescut cu aproape un metru și a ajuns la 5,3 metri peste nivelul admis.

După revărsarea râului Prut, mai multe gospodării din satul Criva riscă să fie inundate. Pe alocuri, nivelul apei depășește un metru. Apa a blocat complet trei gospodării din localitate, iar oamenii s-au văzut nevoiți să-și părăsească casele. Să fi așteptat până astăzi, ei ar fi putut pleca doar cu barca. Apa înaintează și spre alte șase gospodării. Și aici, o parte a oamenilor și-au strâns lucrurile și au plecat, alții sunt cu bagajele făcute. Printre ei este și Tatiana Rusnac. Femeia și-a evacuat animalele și lucrurile de preț, dar a rămas acasă.

"Frica oricum este, dar credem că o să ne înconjoare. Deocamdată nu intenționăm să plecăm. Așteptăm, poate s-a trece așa."

Și alți vecini de-ai Tatianei Rusnac sunt gata să rămână în casele lor, indiferent de situație.

"Sperăm că nu o să intre apa în casă. Cum să plecăm? Vine potopul chiar sau ce?"

"Avem inundate în jur de 184 de hectare cu porumb, cartofi, grâu. După datele pe care le avem din Ucraina și România, așteptăm o viitură mai mare care va fi undeva de la 12 noaptea. "

Primarul satului Criva spune că dacă nivelul apei va mai crește, ar putea fi inundate mai multe gospodării. Autoritățile locale susțin că sunt gata să intervină și să contruiască un dig din saci cu nisip.

"Practica din 2008 și 2010 ne-a demonstrat, când am costruit și diguri, am pus saci de protecție, că nu a ajutat, nu a dat niciun rezultat. Adică am fost inundați. "

După ce meteorologii au emis Cod portocaliu de revărsare a râului Prut, la nordul țării, reprezentanții Nodului Hidroenergetic „Costești-Stânca” s-au întrunit, în această dimineață, într-o ședință. Pentru a minimiliza pericolul inundațiilor, specialiștii au decis ca o parte din surplusul de apă să fie evacuat. Mai ales că aproximativ 25 de gospodării din satele Criva, Șirăuți, Lipcani și Grimăncăuți riscă să fie inundate.

"S-a luat decizia de a monitoriza nivelurile cotelor a digurilor de protecție. Unde sunt lăsături se umple cu saci cu nisip pentru a se aduce la cotele normale care o să evacueze debitul de 600 de cuburi. Evacuăm 600 de cuburi pe secundă care duce râul Prut îndiguit, care duce debitul de 700. Pericol de inundații în aval de baraj Costești-Stânca nu o să fie."

Potrivit reprezentanților Serviciului Hidrometeorologic de Stat, din cauza precipitațiilor abundente din Ucraina, ar putea fi afectate nu doar localitățile din Lunca Prutului, ci și cele din Lunca Nistrului, unde nivelul apei ar putea să crească până la 3 metri și jumătate. La vecinii ucraineni sunt prognozate ploi până duminică, iar partea bună e că acestea scad din intensitate.

"Va avea loc ieșirea apei în luncă, subinundarea terenurilor agricole, cele mai afectate vor fi localitățile Camenca, raionul Rezina și deja în aval de lacul de acumulare Dubăsari va fi în raioanele Criuleni, Grigoriopol, Slobozia și Ștefan Vodă. "

Și premierul Ion Chicu a vizitat astăzi Nodul Hidroenergetic „Costești-Stânca”. Prim-ministrul a menționat că Guvernul dispune de resurse în Fondul de Rezervă și va putea interveni, dacă va fi nevoie.

"Riscul de inundații se menține. Avem informații și din partea ucraineană, vine un val mare de apă. Și colegii de la Nodul Hidroenergetic Costești ne-au anunțat până când, situația poate fi gestionată. Încă o dată reiterez, trebuie să fim pregătiți și pentru scenarii mai puțin optimiste. "

Centrala Hidroenergetică de la Costești-Stânca a fost construită în perioada 1973 - 1978. Lacul de acumulare are o capacitate de peste 1 miliard de metri cubi de apă.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.