Peste 160 de gospodării din satul Gura Căinarului s-au pomenit izolate. Unicul drum care face legătura cu centrul satului a fost distrus
Embed:
Peste 160 de gospodării din satul Gura Căinarului s-au pomenit izolate. Unicul drum care face legătura cu centrul satului a fost distrus

Peste 160 de gospodării din satul Gura Căinarului, raionul Florești, s-au pomenit izolate, după ce unicul drum care face legătura cu centrul localității a fost inundat de râulețul Camenca. Acesta a ieșit din albie în urma ploilor abundente și a distrus carosabilul. Astfel, oamenii sunt nevoiți să facă un ocol de aproape cinci kilometri prin orașul Mărculesti din vecinătate pentru a ajunge la magazin sau la primărie.

Pentru a soluționa problema, primăria a construit un drum temporar din pietre și țărână. Nu toți șoferii însă se aventurează să circule pe aici.

Primarul localității a făcut modificări la bugetul local și o parte din banii destinați reparației trotuarelor va fi folosită pentru reabilitarea drumului. Suma nu este însă suficientă, așa că autoritățile locale vor să ceară de la Guvern încă 480 de mii de lei.

"Chiar a doua zi, în data de 9 iunie, a fost dl ministru al Agriculturii, care era atunci și a văzut situația dată. - Acum, dacă s-a schimbat Guvernul, va fi nevoie să mai solicitați odată sau cum? - Cred că da, va fi nevoie numaidecât să solicităm și o să ne adresăm în continuare", a spus primarul satului Gura Căinarului, Aliona Cojocaru.

În comuna Gura Căinarului locuiesc circa 1.700 de oameni.

 

© 2019 General Media Group Corp.
Toate drepturile rezervate.